Horoscop mai 2021. Zodia care se va îndrăgosti lulea și va păși pe nori!
Una caldă, una rece. Zodiacul european al lunii Florar aduce vești incredibile pentru cei 12 nativi. Ce ne spune horoscopul lunii mai despre relațiile în cuplu și oportunitățile din carieră. Care este zodia care se va despărți de partener și ce nativ va cunoaște, în sfârșit, iubirea.
Horoscop mai 2021. Ce îți rezervă astrele, în funcție de zodie
Berbec
Pentru cei din zodia Berbec, astrele anunță vești bune în carieră. Fie că vorbim de o mărire de salariu sau o promovare, asta este șansa vieții tale. Cu dragostea stai la fel de bine ca de obicei. Astrele te sfătuiesc să mai renunți puțin la orgoliu.
Taur
Nativii din Taur trebuie să aibă grijă la capitolul amoros în Mai. Se pare că luna lui Florar anunță probleme mari în dragoste, deoarece nu reușești să te înțelegi cu partenerul de viață. Aveți mereu aceleași conflicte și pare că nu găsiți o modalitate de a le rezolva. Caută o cale de mijloc.
Gemeni
Luna florilor aduce multe oportunități în carieră pentru cei din zodia Gemenilor. Cei care sunt singuri vor rămâne, din păcate, fără un partener, însă nu trebuie să vă pierdeți speranța. Pentru cei care sunt deja într-un cuplu, astrele spun că partenerul îți va accepta cu greu pretențiile.
Rac
Nativii din zodia Rac sunt foarte stresați în această perioadă. În luna mai apar probleme în cuplu, tu și partenerul tău vă supărați și vă certați din orice lucru minor, iar scandalul escaladează rapid. Cel mai bine ar fi să faci doi pași înapoi, tragi o gură de aer și lasă totul să vină de la sine. Dinamica fiecărei relații e diferită, până la urmă.
Leu
Nativii din zodia Leu au probleme cu sănătatea în luna mai. Obiceiurile nocive se resimt abia acum, iar efectele pot fi tare neplăcute, dacă nu vă tratați la timp.
Fecioară
Nativii din zodia Fecioară încep să se gândească la căsătorie și familie din ce în ce mai mult. Luna mai aduce multă maturizare și te obligă să te responsabilizezi. Cei care sunt într-o relație stabilă vor pune întrebarea cea mare.
Balanță
Balanțele se vor bucura de cea mai frumoasă perioadă din viața lor. Luna mai aduce multă dragoste pentru acești nativi. Cei care au suferit mult după o despărțire și își pierduseră speranța vor avea partea de o surpriză imensă.
Scorpion
Vești proaste pentru Scorpioni. Astrele vă sfătuiesc să vă protejați sănătatea emoțională în luna mai. Traversați o perioadă în care sunteți foarte sensibli și aveți impresia că totul vă iese greșit. Lucrurile se vor aranja, eventual.
Săgetător
Pentru Săgetători, luna mai aduce multe provocări: ba călătoresc, ba se ceartă, ba se împacă, ba se despart. Ai grijă să nu te obosești foarte tare încercând să le faci pe toate sau să-i mulțumești pe toți din jurul tău.
Capricorn
Capricornii plâng cu lacrimi amare în luna mai. O parte din ei se vor despărți de partenerul de viață, după ce vor realiza că nu mai au planuri comune de viitor. Ia-ți un moment de pauză, retrage-te într-o cabană și analizează bine totul, înainte de a lua o decizie.
Vărsător
Nativii Vărsător ar vrea să dea iama în mâncare pentru a-și uita problemele, dar astrele recomandă să nu faceți asta. Cu dragostea nu stai prea bine, dar vei avea parte de o oportunitate excelentă pe plan profesional.
Pești
Nativii din zodia Pești care sunt singuri, momentan, vor deveni foarte selectivi atunci când își vor alege partenerul de viață. Luna mai aduce multă înțelepciune pentru reprezentanții acestei zodii de apă. E timpul să faci ordine în viața ta.