07 dec. 2018 | 08:34

Cum i-a păcălit Hitler pe americani: au aflat după patru decenii

Știri generale
Cum i-a păcălit Hitler pe americani: au aflat după patru decenii

Cel de-al Doilea Război Mondial s-a dovedit a nu fi doar un război pentru resurse, teritorii și dominație. A fost și un război de informare și inteligență. Au existat operațiuni de inteligență și contra-inteligență, însă atât aliații cât și germanii aveau ceva absolut necesar pentru primele etape ale războiului.

Germanii, dar și ceilalți beligeranți, au profitat enorm de pe urma previziunilor meteo. Astfel de prognoze determinau starea operațiunilor navale. Datele obținute de la stațiile meteo erau cruciale, deoarece afectau planificarea militară a convoaielor maritime.

În anumite circumstanțe, a fost necesară vizibilitatea – pentru rachete și bombardamente – iar în altele, ascunderea. Rețeaua de stații meteorologice ale aliaților din America de Nord, Groenlanda și Islanda, stabilită în primii ani ai războiului, le-a permis o prognoză meteo mai bună decât cea pe care o aveau germanii. Naziștii erau în spatele aliaților la acest capitol.

Astfel, aveau nevoie de o modalitate de a colecta aceleași cantități de date. Dar pentru a face asta aveau nevoie de stații situate pe continentul nord-american. Oamenii de știință de la Siemens au creat o stație meteo automată, capabilă să transmită date la fiecare trei ore, prin unde radio.

Stația a fost numită Wetter-Funkgerät Land (WFL). 14 dintre aceste tehnologii au fost plasate în regiuni arctice și sub-arctice, inclusiv în Groenlanda a aliaților. Au mai fost puse și în jurul mării Barents, iar două au fost destinate Americii de Nord. Din păcate pentru ei, pe teritoriul american a ajuns una singură.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, într-o încercare de a urmări mai bine modelele meteorologice din emisfera vestică, germanii au trimis un submarin spre Newfoundland. Au construit o stație meteorologică, care părea că aparține de serviciul meteorologic canadian. Serviciu inexistent la acea vreme.

Află AICI mai multe despre complotul secret de infiltrare a naziștilor în Canada de care nord-americanii habar n-au avut

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
O zodie va trece printr-o lecție karmică intensă la final de 2024, care îi va aduce multă suferință. Se va afla la răscrucea destinului, va fi nevoită să-și confrunte greșelile din trecut și să plătească pentru ele
Click.ro
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cât costă pantofii de lux pe care îi poartă Marcel Ciolacu. Au garanție pe viață!! 'Am două perechi... Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi'
Unica.ro
Crăciun. Zodii care își fac un tatuaj anul viitor. Își doreau de multă vreme
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Se montează obligatoriu pe mașini. Ordin pentru 2025. Nu mai poți circula după 21 februarie
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
Anunț privind PENSIILE din 2025! Cum se MAJOREAZĂ de FAPT
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a găsit-o
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro