Helmuth Duckadam a fost operat pe cord deschis la Spitalul Universitar. Cum se simte acum „Eroul de la Sevilla”
Helmuth Duckadam, astăzi în vârstă de 65 de ani, este unul din exponenții unei generații excepționale din anii 80, „Eroul de la Sevilla”, care aducea Cupa Campionilor acasă, alături de colegii de la Steaua. Din păcate, veștile despre stare sănătății sale nu sunt bune, având în vedere că Helmuth Duckadam a fost operat pe cord deschis la Spitalul Universitar. Ulterior, medicii care l-au operat au explicat cum se simte acum „Eroul de la Sevilla”.
Helmuth Duckadam a fost operat pe cord deschis la Spitalul Universitar
Cu o viață plină, dedicată sportului cu balonul rotund, odată ca portar și recunoscut ca fiind „Eroul de la Sevilla”, și ulterior ca un fin observator, Helmuth Duckadam nu mai are nevoie de prezentări. Toată lumea știe cine este și ce a reușit să facă într-o seară legendară de 7 mai 1986.
Dar, acum, ajuns la venerabila vârstă de 65 deani, se pare că are mari probleme de sănătate. Aceste probleme au dus și la intervenția chirurgicală din aceste zile, având în vedere faptul că Helmuth Duckadam a fost operat pe cord deschis la Spitalul Universitar.
Conform medicilor specialiști, intervenția nu afost una ușoară, fiind vorba despre „o operație de protezare a rădăcinii aortice (Operaţia Tiron David V) cu plastie de valva aortică”, explică medicii care l-au operat.
Medicii explică cum se simte acum „Eroul de la Sevilla”
Deși operația nu a fost una ușoară, existând riscurile apariției unor complicații, medicii spun că pacientul lor, „Eroul de la Sevilla” este în afara oricărui pericol, și că operația a fost un real succes. De altfel, interpelat de cei de la Orange Sport, fostul portar al echipei de legendă Steaua București avea să declare că:
„Mă simt bine, nu am avut niciun fel de emoţie, am ştiut că sunt pe mâinile unui medic excepţional. Acum sunt în salon, însă am dureri foarte mari. Va urma o recuperare care va dura aproximativ trei luni, dar important e că totul s-a terminat cu bine” , a spus Helmut Duckadam, conform Orange Sport.
Helmuth Duckadam a mai fost operat de cel puțin 6 ori
În trecut, ca urmare a complicațiilor de sănătate constatate de medici, Helmuth Duckadam a mai fost operat de cel puțin 6 ori.
Din toate aceste șase intervenții, cel puțin patru aveau să fie tot de ordin cardiovascular. Așa cum povestea, nu de mult, celebrul portar arădean, la un moment dat a fost nevoit să ceară să fi operat, spunând atunci că:
„Chiar la ultima operație, acum vreo șase ani (n.r. – a clacat). M-a operat doctorul Brădișteanu la Floreasca.
A trebuit să-mi înlocuiască toată artera, pentru că nu o mai putea reface. Am un tub în loc de arteră. S-a nimerit, culmea!, să stau cu Cornel Dinu în aceeași rezervă. Aveam niște dureri groaznice, groaznice! Stătea soția până la 12 noaptea cu mine, îmi dădeau morfină, de toate…Atunci am clacat! Îmi venea să-mi trag un glonţ în cap! Nu mai suportam durerea!
M-a simțit profesorul Brădișteanu atunci și m-a întrebat dacă vreau să vorbesc cu o doamnă psihiatru. Am acceptat, nu aveam de ce să-mi fie rușine. A venit doamna și m-a făcut bine în trei minute! Jur, trei minute a durat totul!”, povestea Helmuth Duckadam.
Astăzi, trecut de pericol și de intervenția chirurgicală cu bine, fanii îl așteaptă pe micile ecrane, urându-i să se refacă cât mai repede.