Helmut Duckadam, dosar cu un prejudiciu de 3 milioane de euro. Ce s-a întâmplat cu fostul portar

de: Andrei Simion
03 04. 2020

Toată lumea îl cunoaște ca cel care a apărat 4 lovituri de la 11 metri într-un meci ce avea să devină legendă. Toată lumea îl știe ca ”Eroul de la Sevilla” pe Helmut Duckadam, dar puțină lume știe că este implicat, acum, într-un proces.

Helmut Duckadam, dosar cu un prejudiciu de 3 milioane de euro

Cei de la Spynews au intrat în posesia unor documente care dezvăluie faptul că celebrul portar este implicat într-un proces cu un prejudiciu de trei milioane de euro.  Conform informațiilor este vorba de un dosar ce cuprinde lista uriașă a victimelor unor funcționari publici acuzați de abuz în serviciu, membri ai Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989.

Ce s-a întâmplat cu fostul portar

Helmut Duckadam este chemat în fața instanței să dea explicații ca parte civilă, în unul dintre cele mai răsunătoare dosare cu certificate de revoluționar false. Cei de la Spynews au aflat de existența unui rechizitoriu amplu în care apare și numele fostului portar dar și faptul că, potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, Legea 341/2004 a recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 a fost modificată şi completată în anul 2014, fiind introdusă o nouă categorie de revoluţionari, şi anume „Luptător cu rol determinant”, însă doar pentru cei din localităţile în care s-au înregistrat morţi şi răniţi.

Helmut Duckadam, dosar cu un prejudiciu de 3 milioane de euro. Ce s-a întâmplat cu fostul portar

„Potrivit probelor administrate în cauză de procurori, o parte din aceste persoane au obţinut însă acest titlu prin încălcarea dispoziţiilor legale. În mod concret, procedura de obţinere a acestui certificat, fiind bazată aproape exclusiv pe documente şi declaraţii provenind de la persoane direct interesate, a favorizat apariţia, atât la nivelul asociaţiilor judeţene de revoluţionari, cât şi la nivelul celor două instituţii cu atribuţii în acordarea acestor titluri, a unor persoane dispuse să promoveze acţiunile revoluţionarilor din ţară, solicitându-le acestora în schimb diferite sume de bani pentru obţinerea în mod fraudulos a titlurilor de ‘Luptător cu rol determinant’ în cadrul Revoluţiei şi, implicit, obţinerea ilegală a drepturilor băneşti aferente”, explică Parchetul General.