Țara în care Guvernul închide magazinele duminica pentru ca oamenii să meargă la biserică
Guvernul unei țări europene și-a dat seama că oamenii petrec prea puțin timp cu familia și nu prea merg la biserică. Așa că s-a gândit la o soluție.
Guvernul instalat la Roma, condus de coaliția dintre conservatorii din La Liga și populiștii anti-sistem de la Mișcarea 5 Stele, vrea să închidă magazinele în zilele de duminică. Cele două formațiuni sunt de acord că aceasta este cea mai bună soluție pentru ca oamenii să petreacă mai mult timp cu familia.
Încă de luna trecută, Parlamentul a început să dezbată o lege prin care se dorește ca weekendul să însemne timp petrecut cu familia.
Numai că decizia închiderii magazinelor ar putea avea consecințe negative pentru economie. Au mai încercat și alte țări și au renunțat la idee.
De ce închiderea magazinelor duminica poate avea efecte economice nedorite
Cele două formațiuni aflate la putere în Italia au păreri diferite legate de închiderea magazinelor. Nu referitoare la măsura în sine, ci la modul în care se va aplica.
Mișcarea 5 Stele ar vrea ca magazinele să fie închise timp de 45 de zile pe an în total, în timp ce La Liga propune o lege puțin mai permisivă. Liga vrea ca regula să nu se aplice de sărbători. Ambele partide cred, însă, că o asemenea lege i-ar apropia pe oameni și i-ar face să ia prânzul în familie sau să meargă la biserică.
Economiștii susțin, însă, că măsura ar avea efecte negative pentru economia Italiei, și așa fragilă. Produsul Intern Brut ar scădea cu 0,5%, adică aproape 9 miliarde și jumătate de euro. S-ar pierde, astfel, nu mai puțin de 150.000 de locuri de muncă.
Încasările din taxe ar fi mai mici cu vreo două miliarde de euro. Ceea ce e problematic pentru o țară care are o rată a șomajului de 11%.
„Este evident că planul actual nu este modalitatea potrivită pentru a salva comerţul. Sper că aceste propuneri vor fi abandonate”.
Carlo Rienzi, preşedintele unui grup care apără drepturile consumatorilor
Italia nu este prima țară care vine cu astfel de idei.
În Germania, doar anumite magazine sunt închise duminica. Ungaria a încercat, în urmă cu patru ani, o lege similară, dar a renunțat pentru că cetățenii nu au mai fost de acord.
Și Polonia le-a ordonat magazinelor să țină închis două duminici pe lună. Anul viitor, regula s-ar putea extinde pentru fiecare duminică, dar ideea e contestată încă de pe acum de mediul de afaceri.