Grevă anunțată de compania TAROM. Niciun avion nu va mai decola timp de trei ore
Grevă anunțată de compania TAROM! Singura companie de stat de transport aerian din România, TAROM, are mari probleme financiare. Trecută deja printr-o reorganizare, compania are mari pierderi, dar și datorii pe măsură. Un moment extrem de dificil a fost în perioada restricțiilor pandemiei, când și-a redus orele de lucru pentru angajații de la sol. Pe de altă parte, angajații de la sol, auxiliari, și o parte din piloți, sunt și astăzi nemulțumiți de salarizări. Așa se face că pe 23 august a fost programată o grevă anunțată de compania TAROM. Conform acestora, niciun avion nu va mai decola timp de trei ore.
Împrumut în valoare de 19,3 milioane de euro pentru TAROM
Anul 2020 a generat crize peste tot în lume, iar România nu a scăpat de aceste efecte. Printre companiile de stat afectate de pandemie se numără și TAROM, cea mai mare companie aeriană, deținută de statul român.
eși în pragul falimentului, de ani buni, și trecută deja printr-o reorganizare, compania a suferit pierderi extrem de mari în acești doi ani. Odată cu implementare restricțiilor draconice în perioada pandemiei, și având costuri exorbitante, mai-marii companiei își reduceau personalul de la sol.
Într-o primă etapă angajații lucrau câte două săptămâni, primind astfel și salarii diminuate. Ulterior s-a constatat că pierderile nu sunt compensate, așa că au trimis în șomaj tehnic un număr important de angajați.
Nici cei care fac parte din personalul de zbor nu au fost ocoliți, inclusiv acestora li s-au diminuat remunerațiile salariale. Statul român a trimis Comisie Europene un memorandum în care cerea ajutor pentru compania TAROM.
CE aproba, în octombrie 2020, un împrumut în valoare de 19,3 milioane de euro pentru despăgubirea TAROM pentru daunele suferite din cauza epidemiei.
Măsura viza compensarea companiei aeriene pentru pierderile cauzate direct de epidemia de coronavirus și de restricțiile de călătorie introduse de România și de alte țări de destinație pentru a limita răspândirea coronavirusului în perioada 16 martie 2020 – 30 iunie 2020.
Acest lucru a obligat TAROM să anuleze majoritatea zborurilor sale programate și a provocat pierderi majore în cifra de afaceri. Sprijinul public a luat forma unei garanții la împrumuturi de piață.
Grevă anunțată de compania TAROM, pe 23 august
Deși împrumutul a reușit, într-o oarecare măsură, să țină pe linia de plutire compania, angajații sunt și astăzi nemulțumiți de lipsa unor majorări salariale și plata unor compensații pentru cei doi ani de pandemie.
Ba mai mult, compania preconiza concedierea a nu mai puțin de 114 angajați, din cadrul persoanlului însoțitori de bord. Vineri, 19 aguust a.c., Sindicatul Unit Tarom a emis un comunicat prin care înștiințează directoratul companiei de grevă.
Conform informațiilor, pe 23 august a fost programată o grevă anunțată de compania TAROM. Sindicaliștii mai anunță că niciun avion nu va mai decola timp de trei ore.
„Calendarul protestelor va începe cu notificarea angajatorului SC TAROM SA cu privire la organizarea de către sindicat a unor greve de avertisment, 2 zile săptămânal, cu încetarea lucrului, dar nu mai mult de 2 ore, urmând ca la o dată stabilită de către sindicat, să urmeze greva generală propriu-zisă, cu respectarea tuturor normelor legale.”, se menţionează în comunicatul sindicatului.
În același comunicat se vorbește despre faptul că angajații vor o creștere cu 35% a bugetului de salarii. Negocierile dintre sindicat și conducerea companiei, care au început pe 23 iunie, au ca termen pentru încheierea unui acord data de 23 august.
„În cazul în care până la data de 23 august 2022 (data convenită pentru încheierea contractului colectiv de muncă) nu se va ajunge la un acord cu conducerea societății cu privire la revendicările formulate, salariații au posibilitatea declanșării conflictului colectiv de muncă și organizarea grevei generale, cu respectarea condițiilor legale”, avertizează sindicaliștii.
În urmă cu trei zile a avut loc o nouă întrevedere între sidicaliști și conducerea companiei TAROM. La finalul zilei, a fost prezentată o ofertă, iar sindicaliștii spun că oferta a fost considerată inacceptabilă, având în vedere faptul că nu acoperă inflația pentru anul 2022, de 15%.