Greșeala care îți strică aluatul. Ce nu trebuie să ai, sub nicio formă, în bucătărie când îl faci
Ca să faci un aluat bun, fie el de pâine, de gogoși sau pentru orice alt preparat, trebuie să ții cont de câteva condiții.
Ce faci greșit atunci când aluatul nu îți crește
Dacă ai mai făcut până acum aluat, cu siguranță știi că, în afara cazului în care faci tarte, fursecuri sau biscuiți, ingredientele, mai ales untul și ouăle, trebuie să fie la temperatura camerei.
Pentru asta, trebuie să scoți ingredientele din frigider cu o oră înainte de a începe să faci aluatul. Cel mai important lucru este că trebuie să ai o bucătărie caldă. Adică să nu existe curent.
Asigură-te că ai toate geamurile închise la bucătărie atunci când faci aluatul, pentru că are nevoie de căldură. Asigură-te că în bucătăria ta nu există geamuri sau uși deschise și că este cald, această etapă e foarte importantă mai ales când aluatul crește.
Al doilea lucru foarte important este tipul de făină pe care îl folosești și folosirea de amidon, cel puțin pentru chifle, ca să rămână pufoase și a două zi.
Făina trebuie aleasă în funcție de tipul de aluat pe care vrei să îl faci și trebuie să o cerni înainte de o folosi.
În orice aluat se adaugă sare, la fel ca în orice prăjitură. De asemenea, pentru aluat de plăcinte, clătite sau pâine adaugă mereu 1 lingură de griș. Dacă pui griș, pâinea nu se usucă, rămâne pufoasă și aerată.
Reguli pentru un aluat perfect de fiecare dată
La aluat, mai ales la cel de clătite, adaugă pe lângă apă și puțină apă minerală. Dacă folosești bicarbonat de sodiu, stinge-l cu puțin suc de lămâie sau cu oțet.
Bicarbonatul de sodiu va face o reacție cu acidul, lucru care va face aluatul să fie pufos și să crească.
Când pui drojdie în aluat, frământatul trebuie să se petreacă în căldură, la temperatura camerei. Totodată, alimentele trebuie să fie la temperatura camerei, ca aluatul să crească bine.
Dacă faci un aluat dulce cu drojdie, trebuie să activezi drojdia punând un lichid călduț, fie că este apă, lapte sau orice altceva.
Amestecă drojdia proaspătă cu puțin lichid călduț, cât să nu te frigă la mână și aluatul va crește, odată ce drojdia s-a activat. Dacă nu vezi bule de aer la suprafața amestecului de drojdie și lichid, atunci drojdia este expirată și nu s-a activat.
Bulele trebuie să apară cam în 5-10 minute de la amestecarea cu lichidul călduț.