Ciorbele sunt unele dintre preparatele preferate ale românilor, nelipsite din meniul de zi cu zi. Deși majoritatea dintre ele se prepară cam după aceiași pași, există câteva sortimente care solicită ceva mai multă precizie. Mai ales atunci când vine vorba de adăugarea smântânii. Iată de ce se brânzește aceasta.
Ciorbele sunt printre cele mai gătite preparate tradiționale, care se regăsesc pe mesele românilor aproape în fiecare zi. Cu toate acestea, puţine sunt gospodinele care le prepară “ca la carte”, mai ales atunci când vine vorba de cele mai complicate.
Vorbim aici despre ciorba de burtă și ciorba rădăuțeană, care implică folosirea smântânii. Pentru aceasta, marii chefi bucătari vin cu sfaturi în acest sens și explică ce greșeală trebuie evitată pentru ca ciorba să nu se mai brânzească și să capete acel aspect inestetic. brânzeşte ciorba de burtă şi îi dă un aspect inestetic.
În cazul în care ai pățit și tu ca smântâna să se aleagă și să capete un aspect brânzos, ei bine, specialiștii în gastronomie îți explică tot ce trebuie să ştii despre asta.
Câteva dintre motivele care ar putea duce la acest rezultat sunt legate de smântână. Ori aceasta are prea puţină grăsime, ori este prea rece, fie a fost pusă direct în oală, fără a mai fi amestecată înainte cu gălbenuşuri şi o parte din lichidul fierbinte. Toate acestea pot face ciorba să se brânzească.
Așadar, este important să știi, pe viitor, că acest ingredient nu se adaugă niciodată direct în oala în care prepari ciorba. Potrivit bucătarilor, gălbenuşurile şi smântâna trebuie să se amestece foarte bine, separat, într-un alt bol, peste care să se adauge două-trei polonice de zeamă. Mai apoi, lichidul obţinut se pune în oală, dar nu înainte de a stinge focul de la aragaz.
Dacă te afli deja în situația în care ciorba făcută s-a brânzit, există două variante pentru a o drege. Prima dintre acestea ar fi să amesteci cu un blender/mixer şi să mai adaugi apoi smântână, în timp ce a doua îți recomandă să scoţi toată burta şi să pui altă apă.
Citește și: Cum să faci cea mai gustoasă ciorbă rădăuțeană. Secretul gospodinelor din Moldova