Victor Ponta a rememorat clipele pe care le-a trăit la palatul Cotroceni, acolo unde mergea când era chemat de președintele Traian Băsescu. Fostul premier a spus că este departe de a se împăca cu fostul președinte, dar a recunoscut că este un tip spumos. A vorbit și despre gluma pe care i-o făcea de fiecare dată Traian Băsescu.
Victor Ponta și Traian Băsescu împart scena politică din România de ceva vreme, așa că fiecare are câte o amintire cu celălalt. S-au certat de foarte multe ori, iar scandalurile încă îi țin departe unul de celălalt. cu toate acestea, fostul premier spune că poate scrie o carte întreagă despre relația pe care a avut-o cu Traian Băsescu.
”Domnul Băsescu nu venea la Palatul Victoria pentru că nu îl invitam. Când mă duceam eu la Cotroceni, domnul Băsescu, tocmai pentru că știa că nu beau whisky, pentru că domnul Băsescu e un personaj – îmi punea imediat! Știa că nu beau, dar știa și că nu pot să-l refuz, că nu începi discuția cu un om refuzându-l”, a declarat fostul premier la Digi 24.
”Eu știu că e frumos, că, în general, toate filmele sunt frumoase cu happy-end, dar nu, nu m-am împăcat. Când o să-mi scriu memoriile, o să scriu o carte numai despre relația cu Traian Băsescu. Este un personaj, nu e plictisitor, e un personaj spumos. Dar altfel… să ne împăcam, să fim prieteni, nu, nu, să nu exagerăm”, a mai spus Ponta.
Fostul prim-ministru a vorbit și despre poreclele pe care le-a primit de când se află pe prima scenă a politicii, dar și despre celebra expresie ”puie monta”.
”Îmi spunea pisic, dar după a fost aia cu “puie, Monta” care a bătut tot. Aia a fost apogeul! Dacă nu ai o poreclă, nu exiști ca om politic. La un moment dat, spuneam că dacă nu apar și eu pe prima pagină în Cațavencii, înseamnă că nu sunt, nu că râd de mine”, a mai spus Ponta.