Glasgow Rangers, marketing la alt nivel. Ianis Hagi, în centrul atenției
Cei de la Rangers au lansat un nou videoclip pentru a atrage atenția asupra promovării reînnoirii abonamentelor de la Ibrox. Surpriza pentru români vine de la cunoscutul fotbalist Ianis Hagi, ce este în centrul atenției în postarea făcută de către echipă.
Glasgow Rangers, lovitură de marketing. Ianis Hagi, într-o nouă ipostază inedită
Fanii mai au doar o săptămână pentru a-și reînnoi abonamentele de sezon înainte ca vânzările să treacă pe lista de așteptare. Pentru a-i încuraja pe cei ce mai au nevoie să li se amintească de acest moment fericit din lumea fotbalului, fotbaliștii le-au transmis suporterilor un mesaj.
Cei de la Rangers le-au spus fanilor să anunțe pe toată lumea din grupurile de chat cu privire la reîntoarcerea în tribune, făcând totul prin propriul grup de chat, numit, bineînțeles, ‘Rangers Champions55’. James Tavernier este văzut cu telefonul în mână în timp ce vorbește cu alți jucători.
În respectivul videoclip, James Tavernier îi întreabă pe cei din echipă dacă sunt entuziasmați pentru viitorul sezon, iar fotbalistul Ryan Kent îi răspunde repede că el și coechipierii săi vor privi următoarea perioadă ca și campioni. Ținând cont că fanii vor avea voie să se întoarcă în tribune după data de 17 mai în Scoția, suporterii sunt așteptați de fotbaliști pentru a reveni cât mai repede la normalitate.
Cât despre Ianis Hagi, acesta este foarte entuziasmat. Spre deosebire de alți fotbaliști din echipă, el este văzut cu telefonul în mână, fanii bucurându-se de câteva secunde în care apare în videoclip-ul ce a dat o lovitură de marketing. El are și un mesaj de transmis: ‘Va fi plin la Ibrox!’
Ce preț are Ianis Hagi. Surpriză imensă
Fiul lui Gică Hagi are multe motive de bucurie. Acesta face senzație în lumea fotbalului, iar, de curând, el a atras atenția conducerii de la Lazio Roma. Totuși, pentru ca transferul să aibă loc, vor exista foarte mulți bani în joc. Italienii trebuie să scoată o sumă frumușică din buzunare pentru ca Ianis să evolueze în continuare la altă echipă.
Pentru ca acesta să fie transferat, Glasgow Rangers a solicitat o sumă de 13 milioane de euro. Într-un singur an, echipa ar face un profit de 10 milioane de euro dacă se va bate palma pentru Ianis Hagi. Deși a fost inițial împrumutat, gruparea scoțiană a crezut în talentul pe care îl are fotbalistul și l-a cumpărat pentru 3,4 milioane de euro de la Genk.