Fostul iubit al Ginei Pistol, Mihai Răduț, a făcut dezvăluiri incendiare despre cariera sa și despre relația cu actuala parteneră a lui Smiley. Ce legătură are Gigi Becali în toată povestea și cum a fost umilită fosta vedetă Playboy de către acesta, aflați în paragrafele următoare.
Astrei Mihai Răduț (30 de ani) a depănat amintiri la GSP LIVE, povestind despre perioada petrecută la FCSB (2010-2012), și despre motivul pentru care nu a fost lăsat să joace la echipa roș-albastră.
Potrivit dezvăluirilor făcute de mijlocaș, Gina Pistol (38 de ani) ar fi fost cea care s-ar fi interpus între el și o frumoasă carieră la echipa al cărei patron este nimeni altul decât Gigi Becali.
„Victor Pițurcă m-a sunat și m-a convins să vin la Steaua. Dar a plecat după trei luni și acolo a fost problema mea. A fost mai dificil după aceea. A venit Marius Lăcătuș și mi-a zis că sunt tânăr și am timp să joc. Pe mine nu m-a afectat și nu m-a influențat cu nimic relația cu Gina Pistol. Dar probabil că persoanele din jur au fost cumva deranjate. Eu eram același om, făceam aceleași lucruri“, a început Răduț.
Întrebat dacă existau prejudecăți din cauza relației lui, sportivul a declarat următoarele:
„Da. Noi, ca popor, judecăm orice fără să știm. Cred că s-a întâmplat și la Steaua. Am un prieten mai apropiat de patron și știu că erau discuții. «Ce caută cu aia? Ce să facă? E mai mare ca el!». Și cu barba la fel pentru că îmi lăsasem barbă. «Să își dea barba jos dacă vrea să joace!». Dacă îmi zici să fac ceva, mai rău nu fac! Dacă m-ar afecta… Dacă nu am barba mare și joc mai bine, o tai de tot! Dar dacă nu-mi dai niciun argument…
Se spunea: «Să se despartă de fata aia! Dacă nu, nu mai joacă! Îi mănâncă toți banii!». Nu știu cine spunea, doar afla ce se spunea. Da, oameni din club. Am auzit că existau discuții… Să îmi dau barba jos, să mă despart de Gina“, a mărturisit fotbalistul, potrivit gsp.ro.
În 2012, după o relație de aproape 7 luni, Gina Pistol și Mihai Răduț au luat-o pe drumuri separate.