Gigi Becali, salvatorul lui Adrian Mutu. „Briliantul” a recunoscut tot ce a făcut latifundiarul pentru el

de: Gabriel Peneș
25 03. 2022

Gigi Becali, salvatorul lui Adrian Mutu. Relația dintre patronul FCSB și actualul antrenor al Rapidului este una apropiată. Mai mult, s-a vorbit despre posibila venire a „Briliantului” pe banca tehnică a vicecampioanei, într-un moment în care acesta era în „vizorul” FRF pentru preluarea postului de selecționer. Adrian Mutu a făcut lumină în privința presupusei oferte a lui Gigi Becali, dar a recunoscut că acesta l-a ajutat mult într-un moment delicat.

Gigi Becali, salvatorul lui Adrian Mutu

Gigi Becali, salvatorul lui Adrian Mutu. Latifundiarul și „Briliantul” au o relația destul de apropiată. Aceasta ar fi fost la un pas să se concretizeze și în aducerea lui Mutu pe banca tehnică de la FCSB. Presa a scris despre discuțiile dintre cei doi, chiar în perioada în care actualul antrenor al Rapidului aștepta decizia FRF în legătură cu postul de selecționer.

Oferta lui Gigi Becali nu ar fi existat, a mărturisit Adrian Mutu, într-un interviu pentru Playsport Live. Însă, fostul internațional a recunoscut că milionarul din Pipera l-a ajutat mult când părinții săi s-au îmbolnăvit de Covid-19.

„Nu, nu am vorbit niciodată cu Gigi Becali. Adică am vorbit la telefon, dar nu despre asta (n.r. – au existat zvonuri potrivit cărora Mutu a fost ofertat de FCSB în timp ce negocia cu Răzvan Burleanu pentru preluarea naționalei). Am avut o problemă de COVID cu părinții mei. Gigi Becali m-a ajutat la momentul respectiv. Dar de Steaua (n.r. – FCSB) și de lucrurile astea nu am vorbit”, a declarat Adi Mutu pentru Playsport Live.

„Briliantul” a recunoscut tot ce a făcut latifundiarul pentru el

De altfel, Gigi Becali a fost solicitat de mai mulți oameni de fotbal în timpul pandemiei. Marius Şumudică, Dani Coman, Anghel Iordănescu, Anamaria Prodan, Dumitru Dragomir sunt câțiva dintre cei care au apelat la Gigi Becali pentru tratament în urma infectării cu noul coronavirus.

Gigi Becali a susținut pe toată durata pandemiei că tratamentul propus de el, cu ivermectină, este cel mai eficient în lupta cu coronavirusul. Latifundiarul a povestit și metoda originală prin care el luptă împotriva bolii.

„Eu fac în fiecare zi, de două ori pe zi, gargară cu țuică și apă. Fac pentru că așa cred. Eu cred că am avut Covid de 50 de ori, de 100 de ori, îl simt în nas, în gât, fac puțină gargară și aia e. Eu simt imediat, îi zic și nevestei,„ azi m-a atacat Covidul”. La mine, în loc să scadă anticorpii, creșteau, nu înseamnă că l-am avut? Dar mie nu mi-e frică de el”, a spus Gigi Becali, la România TV.

Gigi Becali s-a implicat și în ajutorarea refugiaților ucraineni, cărora le-a oferit găzduire, inclusiv echipei U19 a clubului Dinamo Kiev.