Gigi Becali, respins de patronul echipei lui Mircea Lucescu: „E doar o coincidență de nume”
Gigi Becali, respins de patronul echipei lui Mircea Lucescu. Patronul FCSB și clubul Dinamo Kiev au fost în relații amicale, mai ales datorită faptului că latifundiarul a permis găzduirea și pregătirea echipei de tineret a campioanei Ucrainei în baza din Berceni a roș-albaștrilor. Totul s-a schimbat după ce Gigi Becali a făcut afirmații hazardate la adresa președintelui Ucrainei, Volodomir Zelenski.
Gigi Becali, respins de patronul echipei lui Mircea Lucescu
Gigi Becali, respins de patronul echipei lui Mircea Lucescu. Finanțatorul FCSB a avut o relație excelentă cu Dinamo Kiev, inițial. Latifundiarul a permis găzduirea și pregătirea formației U19 a campioanei țării vecine în baza din Berceni a roș-albaștrilor. Iar FCSB urma să joace cu gruparea patronată de Igor Surkis în cadrul turneului pentru pace întreprins de aceasta prin Europa.
Totul s-a schimbat după ce Gigi Becali s-a hazardat în a face câteva declarații dubioase despre președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Omul de afaceri a spus că șeful statului ucrainean a fost ales în funcție ca urmare a intervenției controversatului miliardar Igor Kolomoisky. Iar acesta i-a cerut să intervină pentru salvarea oligarhului rus, Roman Abramovich. În plus, finanțatorul de la FCSB a declarat că Batalionul Azov, care face parte din Garda Națională Ucraineană, este o grupare nazistă.
„E doar o coincidență de nume”
„Vreți să spun ce știu eu? Pe Zelenski l-a pus un mare miliardar, care are gruparea Azov. El l-a salvat pe Abramovich. L-a sunat pe Zelenski: „Eu te-am pus, salvează-l pe Abramovich”. Și Zelenski l-a sunat pe Biden și i-a zis „iartă-l pe Abramovich”. El a făcut gruparea Azov. Ăia sunt naziștii. Miliardarul ăla e evreu și lumea se minunează că el a făcut gruparea nazistă Azov. Știu eu. Nu am spus că nu îmi place de Zelenski. Am spus doar adevăruri”, a spus Gigi Becali la România TV.
Declarația lui Gigi Becali i-a înfuriat pe oficialii de la Dinamo Kiev. Clubul ucrainean a calificat-o ca „inadmisibilă” și au anulat și partida caritabilă cu FCSB, locul acesteia fiind luat de CFR Cluj.
„Managementul celor de la Dinamo Kiev consideră declarația lui Gigi Becali despre regimentul Azov este inadmisibilă. În aceste condiții nu vedem cum am putea găzdui acest meci amical. Acest lucru a fost deja comunicat celor de la FCSB.
Dinamo Kiev vrea să îi mulțumească lui Gigi Becali pentru că a ajutat la organizarea antrenamentelor și a găzduit echipa pe teritoriul României, dar punctează că cel mai important lucru în acest moment este independența țării.
În locul meciului cu FCSB, echipa noastră va disputa un meci amical împotriva campioanei CFR Cluj”, s-a arătat în comunicatul postat de Dinamo Kiev pe site-ul oficial.
Miercuri, Dinamo Kiev va juca cu CFR Cluj
Gigi Becali a fost renegat și de patronul de la Dinamo Kiev, Igor Surkis. Acesta a recunoscut că i-a mulțumit latifundiarului pentru ajutorul inițial acordat echipei sale, dar a negat că ar fi prieten cu acesta. Surkis a „arătat cu degetul”, încă o dată, spre declarațiile lui Becali pe care le-a catalogat drept „anti-ucrainene”.
”Se știe deja că jucăm împotriva CFR Cluj, Borussia Dortmund și Dinamo Zagreb. După declarațiile anti-ucrainene ale președintelui Stelei (n.r.- FCSB-ului), Gigi Becali, am mulțumit clubului că ne-a acceptat echipa într-un moment dificil, dar am anulat imediat întâlnirea.
În locul FCSB-ului, am ales Clujul drept rivali. Mulți scriu că sunt prieten cu Becali, dar nu l-am văzut niciodată. Am prieteni cu acest nume de familie, dar este doar o coincidență”, a declarat Igor Surkis, potrivit sport.ua.
Dinamo Kiev va juca, miercuri, 20 aprilie, de la ora 21.00, contra celor de la CFR Cluj, în cadrul turneului pentru pace. Vor urma partidele cu Borussia Dortmund (26 aprilie) și Dinamo Zagreb (28 aprilie).