Gigi Becali l-a ajutat cu o sumă uriașă pe Leo Iorga. Câți bani i-a dat patronul FCSB pentru operație
Gigi Becali l-a ajutat cu o sumă uriașă de bani pe Leo Iorga, în anul 2014, când artistul a fost diagnosticat cu o boală cruntă și a fost supus unei intervenții chirurgicale pentru eliminarea unei tumori. Gestul latifundiarului din Pipera s-a aflat la scurt timp după moartea solistului trupei Compact.
Gigi Becali i-a dat bani de operație lui Leo Iorga în 2014
În anul 2014, Leo Iorga a fost supus unei intervenții chirurgicale pe creier în urma căreia medicii i-au extirpat o tumoră de 3 centimetri, iar costurile operației s-au ridicat atunci la peste 15.000 de euro. Gigi Becali a fost cel care l-a ajutat cu o sumă uriașă pe solistul trupei Compact, care a trecut cu bine peste problemele medicale.
„Chirurgii au spus că e cel mai probabil să rămân paralizat după o operaţie clasică. Acum îmi mişc mai greu piciorul drept. Nu mi-a fost frică. Toţi mergem într-acolo, într-un fel sau altul. La prima intervenţie mi-am făcut bilanţul”, declara Leo Iorga la acea vreme.
Din nefericire, boala a recidivat în timp, iar Leo Iorga s-a stins din viață, pe 2 noiembrie, la vârsta de 54 de ani. Anunțul trist a fost făcut de colegul său de trupă Adrian Ordean.
„Acum 5 minute, colegul meu de trupă LEO IORGA a plecat spre o lume mai bună… DUMNEZEU SĂ-L IERTE. Va rămâne în inimile noastre pentru totdeauna”, este anunțul făcut de Adrian Ordean pe Facebook.
La începutul anului 2011, Leo Iorga a fost diagnosticat cu cancer pulmonar, după ce și-a agravat starea de sănătate, fumând uneori chiar și patru pachete de țigări pe zi. El s-a operat în februarie 2011 pentru extirparea tumorii de la plămâni. Pe 9 mai 2014, artistul a suferit o operație pe creier, în urma depistării unei metastaze.