Gigi Becali face prăpăd la FCSB, după ce echipa a pierdut lupta pentru titlu. Cine sunt jucătorii care au semnat rezilierea contractelor

de: Sorin Barbu
23 05. 2023

Gigi Becali face curățenie la FCSB, după ce echipa a fost învinsă de Farul Constanța și nu mai are nicio șansă la titlu. Omul de afaceri nu a mai așteptat meciul din ultima etapă și a dat deja afară cinci jucători. Deian Sorescu și Răzvan Oaidă vor pleca și ei, dar la finalul sezonului.

Gigi Becali se ține de cuvânt și face curățenie la FCSB. Cu patru zile înaintea meciului cu Rapid a dat afară cinci jucători

Gigi Becali nu pierde timpul și a început să dea afară jucătorii de la FCSB care l-au nemulțumit, după ce echipa a pierdut cu 3-2 duelul cu Farul și a spus „adio” luptei pentru titlu. Primii au plecat fotbaliștii cărora le expira contractul în vară. Omul de afaceri nu a mai vrut să-i plătească pentru ultimul meci și i-a pus deja să semneze rezilierea, deși echipa va înfrunta Rapid în ultima etapă. Pe listă se află trei fundași, dar și atacantul în care își punea mari speranțe.

„Tamm, la revedere, am încheiat cu el. Am încheiat cu Tamm, cu Cristea, Omrani, Boban Nikolov, Crețu. Am încheiat contractul cu ei”. La Cristea mi-e teamă că îl ia Hagi și îl face fotbalist. El face fotbaliști din nimic. Tu n-ai văzut? Până la urmă, o să le pun clauze, că le dau drumul liber, dar n-au voie să meargă la Farul. Glumesc, să se ducă băiatul.

Dawa are contract. Ce pot să-i fac? Rămâne, dar vom angaja pe cineva care să-i spună să paseze, să nu-i fie frică. Dawa e puternic și ne bazăm pe el”, a declarat Gigi Becali, la Fanatik.

Conducătorul FCSB a dezvăluit că a decis să nu activeze clauza lui Deian Sorescu, jucător împrumutat de la Rakow din Polonia, iar pe Răzvan Oaidă l-a scos la vânzare. Cei doi vor pleca în această vară.

„Păi ce să fac cu Sorescu, îi mulțumesc pentru ce a făcut, dar nu-i mulțumesc că ce a făcut Borza ăla pe acolo. Sorescu e clar că nu e fundaș. El într-un fel ne-a ajutat și e posibil dacă vor să ni-l mai lase împrumut îl luăm. Trebuie să dăm 900.000 pe el, nu putem”, a mai afirmat Becali.

Situația lui Deian Sorescu este complicată. Oficialii clubului Rakow au anunțat că nu mai au nevoie de el și l-au pus pe lista de transferuri.