Gigi Becali, devastat de Covid-19. Primele reacții furioase ale patronului FCSB
Gigi Becali este pe cale să piardă potul cel mare de 15.000.000 de euro. Tocmai din cauza pandemiei de coronavirus, despre care spunea că nu are cum să îl afecteze pe el. Nu mai puțin de 18 cazuri de Covid-19 au fost confirmate la FC FCSB. Este vorba despre nouă jucători și nouă oameni din sfaff.
Cu doar 14 jucători valizi, FCSB are meci în această seară, contra celor de la Backa Topola. În turul 2 preliminar din Europa League. Nu se joacă tur / retur, deci un eventual eșec ar însemna eliminarea din competiție. Și pierderea oricărei șanse de a mai obține suma pentru calificarea în grupe. Care este în jurul a 15.000.000 de euro, din drepturi TV, premii și market pool.
Gigi Becali, furios după ce FCSB a fost lovită în plin de pandemia de coronavirus
Toate aceste probleme l-au scos din sărite pe Gigi Becali, care a avut un scurt mesaj pentru jucătorii săi. Trebuie să joace indiferent de condiții pentru calificarea în turul 3. Becali așteaptă vești și de la UEFA și, în plus, transmite că nu vrea să mai discute cu jurnaliștii.
„Da, sunt şi alte cazuri, ce vreți să fac eu? Vom juca în teren cu ce avem și așteptăm să vedem ce decide și UEFA. Gata, nu mă mai căutați”, a fost reacția furioasă a lui Becali, pentru Prosport.
Andrei Vlad, Ovidiu Popescu, Ionuţ Vână, Sergiu Buş şi Andrei Pandele sunt ultimii jucători testaţi pozitiv. Andrei Miron a fost primul, fiind urmat de Florin Tănase, Darius Olaru şi Iulian Cristea.
Iată lista celor 14 jucători valizi de la FCSB
- Portar: Ducan
- Fundași: Crețu, Panțîru, Briceag, Alexandru Pantea
- Mijlocași: Simion, Moruțan, Perianu, Ovidiu Horșia, Robert Ion
- Atacanți: Coman, Petre, Dennis Man, Alexandru Buziuc
Cum ar arăta primul 11 al celor de la FCSB pentru partida cu Backa Topola: Ducan – Crețu, Pantea, Briceag, Panțîru – Moruțan, Simion, Horșia – Man, Buziuc, Coman.