Am aflat care este gigantul din Grecia care vrea să facă încă o tranzacție în România. În 2022, aceeași companie a semnat cu Enel Green Power două contracte pentru vânzarea unor alte două proiecte. Ce încearcă să cumpere la început de 2023 compania din Grecia.
PPC Renewables, divizie a Companiei Publice de Electricitate a Greciei (PPC), cea mai mare companie de electricitate grecească, a semnat un acord de principiu cu o divizie a grupului grec Mytilineos pentru dezvoltarea, construcția și vânzarea unui portofoliu de energie solară de circa 210 MW în țara noastră.
Acum, acordul este supus unor revizuiri și aprobări, nefiind cel definitiv. De asemenea, de curând, Compania Publică de Electricitate a Greciei (PPC) a semnat un acord de exclusivitate cu grupul italian Enel pentru a achiziționa afacerea din România.
Portofoliul care face obiectul contractului încheiat cu Mytilineos este format din două parcuri fotovoltaice amplasate în sudul României. Aceste parcuri fotovoltaice se preconizează că vor intra în circuitul comercial operațional în cursul anului viitor.
Ambele proiecte au fost concepute de Mytilineos, care va face, de asemenea, și construcția lor.
Cel mai mare dintre aceste parcuri fotovoltaice, numit Kinisis, este un parc fotovoltaic de 130 MW. Construcția acestuia este programată să demareze la începutul anului 2023.
Grupul Mytilineos are afaceri în special în energie și metalurgie. De asemenea, în 2022, a semnat cu Enel Green Power două contracte pentru vânzarea unor proiecte de centrale fotovoltaice situate în Giurgiu și Teleorman.
De asemenea, între PPC și Enel a fost semnat deja un memorandum de înțelegere. Tranzacția dintre greci și italienii de la Enel este evaluată la 1,3 miliarde de euro, iar 70% din această sumă ar reprezenta datoriile filialei italiene, dar și împrumuturile făcute de aceasta în ultimul timp.
Astfel, PPC urmează să aibă discuții cu mai multe bănci grecești, pentru că compania din Grecia se angajează să plătească numerar 300-400 de milioane de euro și, în plus, să achite și datoriile firmei italiene.
Nu în ultimul rând, Georgios Stassis, actual CEO PPC, este familiarizat deja cu piața de energie verde din România pentru că el a condus mai înainte operațiunile grupului italian în România.
PPC este cea mai mare companie de energie electrică grecească, iar Enel activează în mai bine de 30 de țări din lume, având o capacitate de peste 88 GW.