Gigantul din Austria care are chirii de peste 20 de milioane de euro în România. A bătut toate recordurile

de: Ștefan R. Apostol
25 08. 2022

Gigantul din Austria care are chirii de peste 20 de milioane de euro în România! Așa cum scriam într-un articol recent, pe piața românească de imobiliare, există extrem de multe companii străine. Unele sunt axate pe dezvoltări rezidențiale, iar altele pe cele de clădiri de birouri, pe care ulterior le închiriează. Printre giganții din acest segemnt, al proprietăților active de birouri închiriate, se numără și gigantul austriac Immofinanz. Conform unor date recente, compania înregistrează un profit net de 72 de milioane de euro în primul trimestru din 2022. De altfel, aceleași date relevă faptul că austriecii au cel mai mare portofoliu de clădiri închiriate în România.

Immofinanz, gigantul din Austria care are chirii de peste 20 de milioane de euro în România

Conform publicației „Property Forum”, veniturile din chirii ale Immofinanz au crescut cu 4,3% în primul trimestru al anului 2022. Datele recente, arată o rată de ocupare ridicată la 94,4%, iar fondurile din operații, înainte de impozitare, au rămas stabile la un nivel de 34,4 milioane de euro.

Datele contabile ale companiei arată un profit net ridicat, în valoare de 72,4 milioane de euro. Cu o rată a capitalului propriu de 52,3% și un nivel de îndatorare conservator, cu un raport împrumut/valoare net de 32,7%, Immofinanz are o bază solidă de capital. Valoarea netă a proprietăților imobiliare active deținute de companie în România se ridică la 795,6 milioane de euro, reprezentând o pondere de 14,8% din portofoliul total.

„Creșterea puternică a veniturilor din chirii în termeni comparabili subliniază poziționarea optimă a portofoliului nostru. Acest mix de retail la prețuri accesibile pentru consumatori și de soluții de birouri de înaltă calitate, inovatoare și flexibile, satisface cerințele chiriașilor noștri, precum și ale clienților și angajaților lor.

O evoluție pozitivă a fost înregistrată pe majoritatea piețelor, în frunte cu Austria. Veniturile din chirii, în termeni comparabili, au crescut cu 2,9% în sectorul birourilor. O altă creștere, de 5,6%, este în sectorul comerțului cu amănuntul.

Asta demonstrează în mod impresionant puterea mărcilor noastre Stop Shop și myhive.” a explicat Dietmar Reindl, membru al Comitetului Executiv al Immofinanz, pentru „Property Forum”.

Compania a bătut toate recordurile

Portofoliul imobiliar al Immofinanz cuprindea 225 de proprietăți la 31 martie 2022, cu o valoare combinată de 5,2 miliarde de euro. Investițiile permanente reprezintă cea mai mare componentă.

Valoarea se ridică la 4,6 miliarde de euro și 2,0 milioane de metri pătrați de spațiu închiriabil. La 94,4%, rata de ocupare a rămas ridicată. Proprietățile de retail au fost practic închiriate în totalitate, la 98,4%.

Randamentul brut al portofoliului de investiții a fost egal cu 5,9% pe baza veniturilor din chirii  și cu 6,2% pe baza chiriilor facturate. Reprezentații companiei spun că în acest an, și-au consolidat și mai mult poziția de operator de top al parcurilor comerciale din Europa. Immofinanz a achiziționat un alt parc comercial în Italia.

De asemenea, au finalizat recent un STOP SHOP în orașul croat Kastela, deschis cu grad de ocupare complet. Planurile Immofinanz prevăd continuarea cursului de creștere în regiunea driaticii. Conform datelor, în curând vor începe construcția altor proiecte de parcuri de retail în Croația.