Gică Hagi, un car de nervi după partida cu FCSB: „Incredibil! Este inadmisibil!”
Gică Hagi, un car de nervi după partida cu FCSB. Farul Constanța, echipa antrenată de „Rege” a debutat în play-off contra grupării patronată de Gigi Becali. După ce în etapa a 28-a a sezonului regular, dobrogenii au învins, tot pe Arena Națională, cu 2-0, partida de luni s-a încheiat cu același scor, dar pentru roș-albaștri. La finalul meciului, Gică Hagi a „explodat” la adresa celor întâmplate pe teren.
Gică Hagi, un car de nervi după partida cu FCSB
Gică Hagi, un car de nervi după partida cu FCSB. Farul, echipa antrenată și patronată de „Rege” a ajuns în play-off inclusiv datorită victoriei cu 2-0 din etapa a 28-a în fața grupării lui Gigi Becali, chiar pe Arena Națională. Luni, cele două echipe s-au reîntâlnit, tot în București, în prima etapă a play-off-ului Ligii 1.
Elevii lui Gică Hagi au fost depășiți de această dată cu 0-2, golurile bucureștenilor fiind marcate de Malcom Edjouma, minutul 66 și Octavian Popescu, minutul 85. Dar partida a fost presărată cu faze controversate și decizii discutabile luate de arbitrul Lucian Rusandu.
Încă din minutul 2, constănțenii au cerut, fără succes, un penalty la duelul din careul FCSB dintre Edjouma și Jefte. Apoi, o situație similară a avut loc în minutul 51, când Robert Moldoveanu a fost „luat cu totul” de Ștefan Târnovanu, portarul vicecampioanei.
„Incredibil! Este inadmisibil!”
Gică Hagi a suferit mult pe banca tehnică, el fiind martor și la una dintre cele mai rapide eliminări din istorie prin cumul de cartonașe galbene. În minutul 78 „centralul” jocului l-a avertizat cu două „galbene” pe fundașul Farului, Damien Dussau, într-un interval de doar 7 secunde, la aceeași fază de joc.
Gică Hagi a lăsat diplomația la o parte, la finalul întâlnirii și s-a dezlănțuit la adresa manierei de arbitraj
„Incredibil! N-am crezut că pot să văd așa ceva pe terenul de fotbal. A fost un meci echilibrat, ambele echipe au avut ritm și intesitate. Un singur om a făcut astăzi diferența, din toate punctele de vedere, din primul și până în ultimul minut. Incredibil! Nu se poate așa ceva, este inadminisibil! Mereu le spun jucătorilor să nu găsească alibiuri, dar așa ceva nu se poate! N-am cuvinte! Ce să zic? Să le iau acum pe toate?
Pentru noi n-au văzut nimic. A fost un singur om care a făcut diferența astăzi, arbitrul. Fotbalul e făcut din mici detalii, iar lucrurile sunt clare pentru toți astăzi. Cele două echipe s-au bătut, au arătat calitate. Am început bine repriza a doua, eram încrezător, iar apoi a venit arbitrul (râde). Din punctul meu de vedere trebuia să primim penalty și el să fie eliminat. Câte n-au fost?”, a spus Gheorghe Hagi, după meciul FCSB – Farul Constanța, conform playsport.ro.
„Toată țara a văzut ce s-a întâmplat”
Gică Hagi s-a arătat mâhnit de cele petrecute pe teren, dar a menționat că nu e prima oară când echipei sale i se întâmplă așa ceva. Tehnicianul de 57 de ani a adăugat că nu a făcut decât să spună ce a văzut toată țara, la televizor.
Eu nu știu să evaluez un arbitru, nu e datoria mea. Toată țara a văzut ce s-a întâmplat! Nu mai sunt dubii! Ce să mai comentezi? Am mai pățit asta și la Sepsi, nu e prima oară. Vrem să ne vedem fiecare de meseria lui, să facem treabă, dar nu pot să tac din gură acum. Nu pot să-mi explic! Eu doar am spus ce a văzut toată țara.
Așa a fost, de mâine ne gândim la ce ne așteaptă. Ați văzut și voi ce s-a întâmplat! E prea mult”, a mai spus Gică Hagi.
Farul ocupă locul 5 în play-off, cu 24 de puncte, în vreme ce FCSB a rămas pe 2, cu 34, cu 7 mai puține decât liderul CFR Cluj. Etapa următoare, pe 19 martie, echipa lui Gică Hagi va juca pe teren propriu chiar cu campioana, în timp ce formația lui Gigi Becali va întâlni în deplasare, pe 20 martie, pe FC Argeș.