Gică Hagi, antrenor din vară. Decizia luată de ‘Rege’: revine pe bancă
Veste uriașă pentru suporterii români! Recenta decizie luată de Regele fotbalului românesc e total neașteptată. Acesta ar putea să revină în rolul de antrenor chiar din vara aceasta.
Gică Hagi, pe cale să revină pe bancă. Sportivul ar putea să fie antrenor din vară
Gică Hagi se gândește să revină ca antrenor în Liga 1, din vară. Gândul acesta a venit după parcursul slab al Viitorului din sezonul actual. Regele fotbalului românesc dorește să o preia din nou din vară pe Viitorul Constanța, arată ultimele declarații ale impresarului Giovani Becali.
„Din vară, Gica Hagi va antrena echipa. El este încă implicat, urmărește totul din umbra. Acum a vrut să stea mai mult alături de familie. A avut nevoie de această pauză pentru a-și încărca bateriile. A vrut să și probeze dacă planul dă roade fără el. A încercat cu un spaniol, cu un antrenor cu performanță vastă în fotbalul românesc. Și dacă nu au reușit aceste două încercări, eu cred că va veni să antrenze echipa pentru că e invenția lui”, a spus Giovani Becali la Digi Sport.
Echipa în cauză ocupă la moment locul 10 în Liga 1, cu 29 de puncte în 25 de etape, fiind în pericol să rateze calificarea în play-off. Clubul a fost pregătit de spaniolul Ruben de la Barrera după plecarea lui Hagi, ulterior Ruben fiind demis. Mircea Rednic e cel care are emoții imense pentru evoluția fotbaliștilor acum, în rolul de antrenor, dar jocul suferă în continuare.
Hagi a demisionat în plin campionat
„Astăzi, 2 august 2020, am decis să mă retrag din funcția de manager al echipei de seniori FC Viitorul Constanța, de pregătirea căreia m-am ocupat în perioada septembrie 2014 – 01 august 2020 și alături de care am trăit, pe banca tehnică, cele mai frumoase momente din această carieră prin câștigarea campionatului României, a Cupei României și Supercupei României. Voi rămâne în continuare în cadrul Academiei de Fotbal Gheorghe Hagi, unde alături de directorul tehnic voi coordona conceptul tehnic al Centrului de copii și juniori. Împreună cu președintele clubului va trebui să găsim în zilele următoare un nou manager tehnic pentru FC Viitorul Constanța, pentru ca acesta să aibă timpul necesar de a-și cunoaște echipa, jucătorii, până la începerea noului sezon al Ligii 1”, se arată în comunicatul emis de Viitorul. (august 2020)
”Am citit și noi despre varianta Costel Gâlcă la Viitorul. Nu știm nimic despre această posibilitate. Pot spune sigur doar un singur lucru, că noi tocmai am semnat prelungirea contractului aici, la Vejle. E mult mai greu să plecăm acum. În primul rând pentru că nu se face așa ceva, este vorba despre imaginea noastră, de cuvântul nostru, pe care l-am dat celor care conduc clubul Vejle”
Dumitru Uzunea (Sursa: digisport.ro)