Gheorghe Hagi a intrat „în febra” meciului Farul – FCSB, un duel la finalul căruia echipa lui poate câștiga titlul. Fostul internațional a pus mâna pe telefon și a cerut să intre în direct la televiziune, convins că nu se vorbește suficient despre succesele clubului pe care îl conduce. A urmat chiar un dialog contondent cu Radu Naum.
Farul și FCSB se vor înfrunta duminică într-o partidă care va decide soarta titlului, dacă echipa gazdă se va impune. Gheorghe Hagi este convins că formația pe care o antrenează nu are prea mulți suporteri în emisiunile de televiziune și a sunat la Digi Sport. Fostul internațional le-a reproșat realizatorilor că vorbesc despre ultimul meci dintre cele două formații, din play-off, câștigat de FCSB, dar nu au spus nimic despre cele două succese din sezonul regular, 3-1 și 3-2.
„Poate dați și victoriile noastre, nu doar victoria lor! Ar fi bine să dați și victoriile noastre, ambele din sezonul regulat”, și-a exprimat nemulțumirea „Regele”.
Radu Naum a încercat să explice că emisiunea se concentrează pe ultimul meci și nu pe istoricul tuturor partidelor directe din acest sezon. „Le-am dat înaintea meciului de play-off! Hai, mă, Gică, doar nu ne faci programul! Am zis că ne concentrăm pe play-off, ne concentrăm pe Farul – FCSB, pe ce au făcut între ele, cum au jucat”.
Pentru Hagi nu a fost însă un argument foarte solid. Antrenorul Farului a început apoi un monolog.
„În campionatul regular, avem mai multe puncte decât ei. Nu le ascundeți, nu dați doar victoria lor! Arătați și golurile noastre, dați-ne și nouă moral înainte de meci. Sunt mici detalii, sigur, dar ele fac diferența!”, a spus antrenorul liderului.
„Vă atrag atenția: i-am distrus pe toți până la momentul acesta. Nimeni nu ne dădea nicio șansă să ajungem aici! Ce o să fie duminică? Sperăm să fim aceeași echipă, nimic mai mult! Să jucăm, să ne apărăm bine fără minge, iar echipa să atace foarte bine. Vom ataca. Tot timpul vom ataca! Avem identitate, avem principii.
Adversarul e bun, trebuie să-l analizăm, să ne luăm măsuri. Vreți să vă zic și echipa de start? E greu s-o spun în momentul de față. Asta mai lipsește, să-mi faceți și echipa (n.r. – replica vine într-un moment în care pe fundal rula o echipă probabilă a Farului). Decizia e la mine, eu îmi asum lucrurile, sunt în responsabilitatea mea.
Mesajul public pe care-l transmit echipei: Să fim noi! Dacă vom fi noi, putem fi campioni”, a încheiat Hagi.
Clasamentul play-off-ului Superligii:
1. Farul Constanța – 47 de puncte
2. FCSB – 46 de puncte
3. CFR Cluj – 39 de puncte
4. Universitatea Craiova – 37 de puncte
5. Rapid București – 35 de puncte
6. Sepsi OSK – 26 de puncte
Programul rundei cu numărul 9 din play-off:
Sepsi – CFR Cluj
Farul – FCSB (duminică, ora 21.00)
Rapid – Universitatea Craiova
Programul rundei cu numărul 10 din play-off:
CFR Cluj – Farul
FCSB – Rapid
Universitatea Craiova – Sepsi