Gheboasă a avut un recital pe scena de la Untold 2023, iar în mediul online au apărut, la scurt timp, o serie de controverse. Gheboasă, cerere incredibilă în emisiunea lui Ciutacu pentru Victor Ponta. La ce partid vrea să fie președinte. Nu e glumă!
Gheboasă a fost pus la zid de internauții care îl urmăresc pe rețelele sociale după recitalul susținut la UNTOLD 2023.
Fanii l-au înjurat, după ce au văzut cum mii de adolescenți au fredonat niște piese care nu sunt adresate minorilor.
De partea cealaltă, Gheboasă a explicat toate controversele și a mai anunțat că visează să devină politician. Pentru asta i-a cerut ajutorul lui Victor Ponta.
„Eu sunt țigan, nu sunt român și am văzut că aveți o legătură foarte strânsă cu Victor Ponta și aș dori să îl înștiințați cumva că îmi doresc să ajung președinte la Partida romilor. Dacă se poate să facă cumva, să mă aducă în funcție”, a spus Gheboasă, conform romaniatv.net.
De asemenea, și organizatorii Untold au transmis un comunicat de presă în ceea ce privește controversele apărute după recitalul lui Gheboasă. „Fiecare artist își asumă mesajele și e responsabil de conținutul livrat”, au transmis cei de la Untold.
Un scandal uriaș a izbucnit după ce trapperul Gheboasă a cântat, la Untold, împreună cu adolescenții din public, piese pline de versuri obscenem dar și înjurături.
Directorul de comunicare al festivalului, Edy Chereji, a intervenit și a făcut public punctul de vedere al organizatorilor.
”Gheboasă este exponentul curentului trap, care are o priză tot mai mare în România și în străinătate, la publicul tânăr. Pe de alta parte Gheboasă reprezintă doar unul din cei peste 250 de artiști, la o scena secundară, care a fost invitat la multe evenimente din țară, în acest an.
Vom face o analiză să vedem care e cea mai potrivită cale între libertatea actului artistic și impactul pe care l-ar putea avea mesajele lui din timpul concertului. Nu ne putem preface că nu există un întreg gen muzical când el este atât de popular în România cât și în străinătate, în rândul tinerilor.
Cred că este la fel de important și ce le mai oferim acestor tineri în festival și cum mergem noi în întâmpinarea lor. Ei ajung în festival cu o anumită cultură muzicală, dar noi îi expunem la multe alte genuri muzicale și experiențe pozitive.
Expunerea este în ambele sensuri, acești tineri vin în festival pentru un gen muzical sau pentru un artist, dar au ocazia să descopere zeci de artiști din alte genuri muzicale”, spune Edy Chereji.
Gabriel Gavriș pe numele său real, Gheboasă s-a apărat spunând că: ”Eu sunt Gabriel Emil, vin din Târgoviște, dintr-un cartier de rromi, rău famat. Nu am jignit rromii când și eu sunt rrom, eu reprezint oamenii. Am crescut într-un dintr-un cartier din care e foarte greu să îți depășești condiția, am și muncit, am și tras tare.
De fiecare dată când veneam la București încercam să fac muzică, cu toate că nimeni nu credea în mine. Am trecut prin foarte. Am trecut prin multe lucruri rele și la școală, mai ales că sunt de etnie rromă. Nu sunt singurul din cadrul acestui festival care a avut versuri deplasate”.