Gestul superb al lui Gigi Becali pentru o comunitate din București. Le-a donat un teren uriaș. Ce suflet mare!
Gigi Becali este, de departe, unul dintre cei mai milostivi și generoși afaceriști din România. Toți românii știu faptul că latifundiarul din Pipera este o persoană darnică, iar în perioada Crăciunului a fost întotdeauna atent cu oamenii aflați în dificultate, într-o situație îngrijorătoare. Patronul celor de la FCSB este un bărbat extrem de credincios, iar, recent, a făcut un gest măreț pentru o comunitate de creștini din Capitală.
Pe lângă faptul că este un afacerist de succes și patronul clubului de fotbal FCSB, Gigi Becali este cunoscut și pentru credința sa în Dumnezeu și felul în care mereu îi ajută pe cei aflați la ananghie, atât cu sume consistente de bani, cât și cu diverse alte resurse.
După ce a ctitorit o biserică în Teleorman, Gigi Becali a făcut un gest emoționant pentru o comunitate de creștini din București, cărora le-a donat un teren pentru a li se construi un lăcaș de cult. În cartierul Cosmopolis de lângă Capitală, un grup de enoriași au fost păcăliți cu promisiunea că li se va construi o biserică, însă acest lucru nu s-a concretizat.
Credincioșii au apelat la generozitatea lui Gigi Becali, care nu a putut rămâne indiferent la cererea oamenilor. Prin urmare, patronul de la FCSB le-a donat un teren pe care-l deținea în aceeași zonă, pentru a le îndeplini dorința, în prag de sărbători.
„Voiau să facă biserică și m-au sunat. Era în Cosmopolis, acolo, le-a promis că le face biserică și nu le-a făcut. M-a sunat o femeie care e creștină, merge la biserică și mi-a zis că vor să facă. Le-am dat 2.000 de mp, ce mare lucru. E prea mică milostenia ca să o discutăm.”, a declarat Gigi Becali, în exclusivitate pentru Cancan.
Gigi Becali a îmbrăcat un om cu dizabilități, în curtea unei biserici din București
Inima sa mare abia îi încape în piept, spun românii pe care Gigi Becali i-a ajutat de-a lungul timpului. Latifundiarul din Pipera i-a impresionat până la lacrimi pe credincioșii din curtea unui lăcaș de cult de la noi din țară, după ce a fost surprins ajutând o persoană cu dizabilități.
Aflat în curtea Mănăstirii Radu Vodă, patronul FCSB a fost abordat de un om care l-a impresionat pe latifundiarul din Pipera. Gigi Becali s-a pus în genunchi și l-a îmbrăcat pe nevoiaș cu haina lui, îmbrățișându-l la final, gest care i-a înlăcrimat pe credincioșii martori la acea scenă.