Gestul Regelui Charles al III-lea care a atras atenţia. Ce a făcut în spatele sicriului Reginei Elisabeta. Foto
Cea mai dureroasă zi pentru Marea Britanie a venit. Este ziua în care Regina Elisabeta a II-a este acum condusă pe ultimul drum, după 70 de ani de domnie pe tron și 10 zile de doliu național. Toată lumea asistă la cel mai strict protocol din istoria omenirii de până acum, un protocol pe care însăși regina l-a gândit și l-a pregătit în cel mai mic detaliu, încă din timpul vieții.
Westminster Abbey, cel mai păzit loc de pe pământ
Poporul britanic își ia, în aceste momente, un ultim adio de la monarh. Lideri mondiali, șefi de state și de guverne, membri ai Casei Regale sunt prezenți la înmormântare. Westminster Abbey este acum poate cel mai păzit loc de pe pământ. Nu în ultimul rând, toți ochii sunt ațintiți și asupra celui care îi va continua munca Reginei Elisabeta a II-a, Regele Charles.
Alături de prinții Andrew și Edward, prințesa Anna, prinții William și Harry, acesta însoțește sicriul, pe tot parcursul ceremoniilor. Gestul său a atras atenția, iar imaginile sunt mai mult decât grăitoare. Ce a făcut în spatele sicriului Reginei Elisabeta! Vezi imaginile în galeria foto a articolului!
Gestul Regelui Charles al III-lea care a atras atenţia
Regina Elisabeta a II-a este condusă azi pe ultimul rând. Atmosfera este absolut profundă la Westminster Abbey, ca o reverență adusă istoriei! Corul răsună înălțător la înmormântarea monarhului, cel mai mare eveniment televizat de până acum.
Aproape de sicriul Reginei este noul Rege al Marii Britanii: Regele Charles. Acesta este profund îndurerat de pierderea mamei sale, iar gestul său a atras atenția. Regele Charles a fost surprins plângând când cortegiul funerar a fost pus în mișcare. Amintim că scriul Reginei a intrat Westminster Abbey după o scurtă procesiune la Westminster Hall, unde a fost depus.
Mesajul emoționant al Regelui Charles
De altfel, Regele Charles a transmis un nou mesaj emoționant către britanici, înaintea funeraliilor reginei Elizabeth a II-a, mulțumind pentru mesajele și condoleanțe și de susținere primite din toate colțurile lumii.
„În ultimele zece zile, eu şi soţia mea am fost profund impresionaţi de multele mesaje de condoleanţe şi susţinere primite din această ţară şi din întreaga lume.
La Londra, Edinburgh, Hillsborough şi Cardiff am fost impresionaţi peste măsură de toţi cei care au făcut eforturi ca să vină şi să omagieze o viaţă în serviciul ţării a mamei mele dragi, regretata Regină.
Când ne pregătim să spunem adio, am vrut pur şi simplu să profit de oportunitate pentru a vă mulţumi vouă, nenumăraţii oameni care aţi reprezentat o susţinere şi o alinare pentru Familia mea şi pentru mine în aceste momente de durere”, spunea regele Charles, aseară.
Azi, peste 500 de lideri mondiali, şefi de state şi de guverne şi membri ai Caselor Regale, sunt prezenți la înmormântare, printre care Joe Biden, Emmanuel Macron. Țara noastră este reprezentată de președintele Klaus Iohannis, custodele coroanei Principesa Margareta, principele Radu. În total, aproximativ 2.000 de persoane își iau adio de la Regină la Westminster Abbey, miliarde de persoane din fața televizoarelor!