Gestul minunat al băiatului de suflet al lui Petrică Mîțu Stoian. Ce a făcut în memoria lui
Moartea lui Petrică Mîțu Stoian a venit ca un șoc pentru familia și apropiații acestuia. Artistul se recupera după ce avusese covid, nimic din ceea ce se întâmplase până la acel moment nu prevestea moartea lui. Acum, băiatul de suflet al cântărețului de muzică populară, Alin Gabriel Matei, a făcut un gest emoționant în amintirea celui care i-a fost ca un părinte. Petrică Mîțu Stoian a fost cel care l-a îndrumat pe tânăr în cariera lui.
Ce a făcut băiatul de suflet al lui Petrică Mîțu Stoian pentru el
Drept mulțumire și pentru memoria celui care a fost Petrică Mîțu Stoian, Alin Gabriel Matei a lansat o piesă în cinstea părintelui său spiritual. Cântărețul a făcut o melodie și un videoclip în care rulează mai multe imagini cu regretatul artist.
Melodia se numește ”E pustie pădurea fără glas de turturea” și a fost lansată de Sfântul Andrei, pe 30 noiembrie.
Tânărul a vorbit despre ultimele momente petrecute alături de mentorul său și a povestit despre relația apropiată pe care a avut-o cu Petrică Mîțu Stoian.
Artistul i-a fost alături mereu și l-a îndrumat în carieră, dar și în viața personală. Tânărul a vorbit despre cum l-a cunoscut pe marele cântăreț.
Marele artist a fost cel care l-a îndrumat mereu
”Înainte de a vorbi cu el, a filmat joi o emisiune pentru Revelion și chiar discutam înainte, chiar a spus că va fi ultima filmare, dar noi când am auzit nu ne-am gandit că așa ar trebui să fie, că este o vorbă spusă la supărare, la oboseală, în nicun caz că s-ar putea întâmpla o astfel de tragedie.
Niciun moment nu ne-am gândit, nimeni nu s-a gândit că va fi ultima dată, ne-am gândit că a spus așa că era obosit, nu mai voia să apară atât de des.
În principiu, asta voia, să se relaxeze. Asta își dorea, și nu s-a gândit nimeni că asta va fi ultima filmare.
Ne-am împrietenit, ne-am cunoscut în cadrul unui concurs. Era în juriu, eu era, concurent. Vă marturisesc că atunci cand am aflat că este în juriu m-am dus cu teamă pentru că era direct.
„Tu cânți, continuă cu ceea ce ai de făcut tu. Nu cânți, pune mâna învață carte”, Ei bine, după ce am cântat a avut cuvinte de laudă, am schimbat numere de telefon, ne-am împrietenit m-a ajutat mult, mi-a deschis foarte multe uși într-un timp scurt pe care singur nu le-aș fi deschis.
Vorbea, zilnic si chiar dacă mai treceau zile nu voiam sa il deranjez imi dădea mesaj si-mi spunea -copilul m-ai abandonat- si i-am zis ca nu voiam sa il deranjezi si-mi spunea că niciodată nu îl deranjez și mereu m-a sfătuit când am întâmpinat probleme”, a spus Alin Gabriel.