Gestul făcut de prietenii şi colegii celor doi copii morţi în incendiul de la Ferma Dacilor, la înmormântare. Detaliul care atras atenţia

de: Ioana Bucur
21 01. 2024

A trecut aproape o lună de la tragedia din a doua zi de Crăciun, abia acum, ultimele victime au fost conduse pe ultimul drum, împreună. Gestul făcut de prietenii şi colegii celor doi copii morţi în incendiul de la Ferma Dacilor, la înmormântare. Un detaliu emoționant a atras atenția celor prezenți.

Ultimele victime au fost conduse pe ultimul drum

Durere fără margini duminică, 21 ianuarie, la Cimitirul Popești Leordeni, unde au fost conduse pe ultimul drum ultimele trei victime ale tragediei de la Ferma Dacilor. Este vorba despre Lucian Ene și doi dintre fiii săi, un băiat de 16 ani și unul de 11 ani. Bărbatul a intrat din nou în clădirea cuprinsă de flăcări, după cei doi, însă nu a reușit să mai iasă.

Înmormântarea a fost amânată de două ori, în condițiile în care identificarea unuia dintre ei a fost foarte dificilă, iar familia a decis ca cei trei să fie înmormântați împreună.

Ambii copii erau fotbaliști, legitimați la cluburi sportive diferite – New Star și CSA Steaua.

Gestul făcut de prietenii şi colegii celor doi copii morţi în incendiul de la Ferma Dacilor

Gestul făcut de prietenii şi colegii celor doi copii morţi în incendiul de la Ferma Dacilor, la înmormântare, i-a impresionat pe toți cei prezenți. Aceștia au venit îmbrăcați în echipamentul de meci pentru a-și lua adio de la coechipierii lor.

„Au venit colegii de la echipă și am venit să susținem și părinții. A fost colegul nostru. Pe cel mic l-am văzut ultima dată la antrenament. Niște copii foarte buni, nu avem cuvinte, suntem toți dărâmați”, a spus un apropiat al familiei, potrivit Antena 3 CNN.

Te-ar putea interesa și: Răsturnare de situaţie. Ce a văzut un angajat de la Ferma Dacilor în timpul incendiului. Detaliul care schimbă ancheta

Noi rețineri

Cu doar câteva zile înainte, Judecătoria Ploieşti a emis mandat de arestare preventivă pe numele unei funcționare de la Primăria Gura Vadului, în dosarul incendiului de la Ferma Dacilor. Femeia este angajată a Serviciul Urbanism din cadrul Primăriei Gura Vadului.

Ea este inculpată pentru abuz în serviciu. Primarul din Gura Vadului, Marius Sora, fostul edil al localităţii Constantin Lungu, au fost plasați sub control judiciar.

Te-ar putea interesa și: Răsturnare de situație la audierile din cazul ‘Ferma Dacilor’. Cornel Dinicu are un avantaj neașteptat