Gest superb al unei femei pentru presupusul fiu al lui Ion Dolănescu. Ce a făcut pentru el (exclusiv)

de: Bișinicu Andreea
14 02. 2022

Presupusul fiu al lui Ion Dolănescu a fost ajutat de către o doamnă din București să-și renoveze apartamentul din cartierul Ferentari din Capitală. Interpretul de muzică populară Ionuț Petrescu are 43 de ani, iar mama sa a fost bucătăreasa regretatului artist Ion Dolănescu. Ce poveste de viață incredibilă are solistul.

O femeie cu suflet de aur l-a ajutat pe Ionuț Petrescu să-și renoveze apartamentul din Ferentari

Acum câteva zile, reporterii de la impact.ro au semnalat faptul că interpretul de muzică populară Ionuț Petrescu cere disperat ajutor pentru a-și repara apartamentul cu 4 camere din Ferentari, moștenit de la mama sa.

Solistul a avut parte de cea mai bună veste din ultima vreme, atunci când o doamnă din Capitală a făcut un gest măreț pentru el și s-a oferit să-i acopere costurile de reparație a casei în valoare de 5000 de euro.

Femeia mărinimoasă a mărturisit că a fost surprinsă de faptul că pereții erau plini de igrasie și artistul nu avea mobilă în casă, dormind pe jos, pe o saltea. Ionuț Petrescu, presupusul fiu al regretatului artist,

„Am luat legătura cu Ionuț, am intrat în casă, am vrut să văd exact în ce condiții locuiește. Este un om curat, ordonat, dar era frig, iar pereții plini de igrasie. El dormea pe o saltea, pe jos!

Nu poți rămâne indiferent. De sâmbătă se vor apuca doi băieți să repare instalația de căldură, îi vom pune centrală, zugrăvit, reparat pereții, gresie și faianță. O să coste totul cam peste 5.000 de euro.

I-am oferit și un loc de muncă, la firma mea de consultanță, va fi consultat financiar, va începe de luni, o să aibă și un salariu decent. ”, a declarat Alina Barbu, în exclusivitate pentru impact.ro.

„Nu stau cu mâna întinsă la Ionuț sau la Dragoș Dolănescu!”

Ionuț Petrescu face eforturi uriașe pentru a bune un ban deoparte. Pe timp de zi, presupusul fiu al lui Ion Dolănescu lucrează la postul Kapital TV, acolo unde este realizatorul emisiunii „Folclor și veselie”, în fiecare duminică, de la ora 13.00, iar noaptea își încântă spectatorii la localul Hanul lui Manuc din Capitală.

„Locuiesc într-un bloc din Ferentari. E mai cald afară decât în casă. Nu am apă caldă, pereții sunt plini de igrasie. Trebuie să strâng bani ca să repar apartamentul moștenit de la mama. Dar nu stau cu mâna întinsă la Ionuț sau la Dragoș Dolănescu!

Nu am apelat la nimeni nici măcar pentru un pahar cu apă, am făcut și am ajutat cât am putut. N-am cerut nimănui nici un colț de pâine. Adesea m-am culcat tremurând de frig. În apartamentul din Ferentari, în care locuiesc și care a fost al mamei, nu este căldură, nu este apă caldă.

Toți vecinii și-au băgat centrală, am tras și eu apă separat. Nu știu câte grade sunt în casă, dar e mai cald afară, ziua. Nu am avut nici măcar un pat, când m-am mutat aici, însă, ușor-ușor, mi-am luat materiale, trebuie să iau și centrală, am cumpărat deja caloriferele.”, declara acesta pentru jurnaliștii de la sursa citată.