Gest fără precedent la Survivor All Stars 2024. Niciun concurent nu a mai făcut asta până acum
În ciuda faptului că suntem abia la începutul competiției, tensiunile sunt la cote maxime în Republica Dominicană. Ediția de miercuri, 31 ianuarie, a adus o situație nemaiîntâlnită până acum în istoria concursului. Gestul fără precedent făcut de un concurent la Survivor All Stars 2024 i-a lăsat pe toți fără replică. S-a întâmplat chiar înainte de o probă importantă.
Tensiunile sunt uriașe și în interiorul echipelor
Nu a trecut încă o lună de când cei mai apreciați concurenți din istoria Survivor România s-au reîntors în jungla din Republica Dominicană pentru a trăi din nou o experiență pe care au crezut-o unică în viață.
Cu toate că nu sunt la primul contact cu această competiție și au doar câteva săptămâni de când s-a dat startul concursului, tensiunile sunt uriașe, nu doar între Războinici și Faimoși, ci și în interiorul echipelor.
Gest fără precedent la Survivor All Stars 2024
Orgoliile sunt mari și de multe ori pot pune piedici în calea victoriei pe traseu. S-a întâmplat în ediția de miercuri, 31 ianuarie 2024, când un concurent a făcut un gest fără precedent la Survivor All Stars 2024.
Totul s-a întâmplat în cea de-a două jumătate a probei ce aducea mult râvnita Imunitate. Spiritele s-au încins când a venit momentul să se facă alegeri pentru intrarea pe traseu. După un schimb dur de replici cu a sa coechipieră, Jador și-a strâns lucrurile și a plecat din zona în care se ținea proba, o premieră.
Te-ar putea interesa și: Zanni, derapaj îngrozitor la Survivor All Stars. A jignit o adversară: „Câștigi respectul cu spatele”
„Degeaba faci bani, dacă ești țăran și n-ai educație”
Jador și Roxana Nemeș și-au aruncat cuvinte dure, cântărețul i-a reproșat că nu a reușit să aducă niciun punct pentru Faimoși. Vedeta i-a răspuns imediat, numindu-l „țăran” și lipsit de educație.
„Vrei să știi părerea mea sinceră? Ești praf pe traseu! N-ai adus niciun punct de când ești aici. Nemeș, lasă-mă cu feminismul ăsta, că sunt sătul de el…Am o idee mai bună: eu nu vreau să intru azi pe traseu pentru voi”, a spus Jador.
„Eu sunt de vină că are caracterul pe care îl are? Eu sunt de vină! Degeaba faci bani, dacă ești țăran și n-ai educație..”, a fost reacția Roxanei Nemeș, după ce Jador a refuzat să participe la probă.
Te-ar putea interesa și: Robert Moscalu, dezvăluire dureroasă despre moartea mamei. Concurenţii de la Survivor România All Stars, în lacrimi: „În braţele mele, a fost traumatizant”