Gest de milioane făcut de Gigi Becali! Oamenii vor putea face teste COVID-19 în clinica privată a omului de afaceri
Gigi Becali impresionează și de această dată cu implicarea de care dă dovadă în problemele cu care se confruntă România la această oră. În plină pandemie, omul de afaceri Gigi Becali a pus la dispoziția statului român serviciile oferite de clinica sa privată, pentru a putea efectua cât mai multe teste COVID-19.
Un început de criză în România
În prezent, România duce o lipsă acută de teste pentru a depista cazurile infectate cu coronavirus, astfel încât procesul de testare al României de desfășoară într-un ritm destul de lent, față de dinamismul răspândirii virusului.
Ieri seară, Gigi Becali și-a oferit ajutorul în cadrul unei emisiuni difuzate pe Antena 3, explicând faptul că există în clinica sa privată un laborator genetic performant, cu ajutorul căruia poate să facă teste COVID-19 pentru o bună parte din cetățeni: „Mi s-au solicitat niște aparate și am întrebat la mine la clinică, iar acolo mi-au spus că avem acolo un laborator genetic care e cel mai performant din România și face aceleași teste pe care le face Victor Babeș”.
Omul de afaceri a asigurat că datorită acestor dotări de care dispune clinica sa, se poate interveni în paralel cu spitalele pentru a se efectua mai multe teste. Vestea și mai bună vine odată cu informația momentului, și anume că rezultatele testului ies în 2-3 ore ore, ceea ce facilitează o mobilizare mult mai rapidă a autorităților.
Care este condiția pe care trebuie să o respecte clinica lui Gigi Becali pentru a efectua testele
“Noi putem face teste, dar ne trebuie acreditare. Nu putem face în interiorul clinicii, doar într-un cort afară. Am și eu pile, relații în guvernul ăsta. Am vorbit cu Rareș Bogdan să ne dea repede aprobarea mâine, să putem face teste. Am vorbit cu fata domnului Cercel și mi-a spus că prin situația asta am putea să degrevăm pe ”Victor Babeș” de greutatea pe care o are. Ceea ce se face acolo, pot face eu la clinică.
Am înțeles că putem face și ambulatoriu, să putem facem peste tot în țară. Eu testele le fac în 2-3 ore la laboratorul meu, pentru că am aparatură. Testele se pot lua foarte repede. Am comandat deja 2.000 de teste. Dacă mâine ne dă aprobarea, chiar atunci începem”, a spus Gigi Becali, la Antena 3.
În trecut, omul de afaceri oferea informații despre clinica sa privată și menționa faptul că are cele mai noi și performante dotări: „Ce am eu acolo nu mai există în România. Am achiziționat și camere barice, cred că doar o altă clinică undeva la Constanța să mai dețină așa ceva. Cu totul, cred că învestiția până în momentul de față trece de 5-6 milioane de euro”.
Cine lucrează la clinica privată a lui Gigi Becali
Omul de afaceri a explicat într-un interviu acordat site-ului gsp.ro că medicii care lucrează în clinica sa sunt medici foarte buni, medici acreditați, care lucrează în paralel și la spitalele de stat sau private. Dorința sa este să motiveze medicii români de calitate, plecați în străinătate să se întoarcă, oferindu-le salarii atractive, în schimbul profesionalismului lor: „Nu vreau să mă mai laud cu ce am făcut. Dar am medici cărora le dau 4.000-5.000 de euro pe lună, vreau să readuc în țară doctori care au decis să plece să profeseze în străinătate. În primul rând, fiindcă sunt buni, în al doilea rând, fiindcă la ce aparatură am luat, doar medicii de top știu să lucreze cu ea„, a spus acesta.
Gigi Becali și-a oferit ajutorul pentru testarea populației. Urmărește și tu momentul: