Georgiana Lobonț, „Regina muzicii de petrecere”, nu cântă cu oricine. Care sunt șansele lui Mihai Trăistariu de a interpreta o piesă cu artista EXCLUSIV
Mihai Trăistariu interpretează, la evenimente, și muzică de petrecere, ba chiar are în plan și colaborări cu artiști consacrați, din acest gen muzical. I-ar plăcea un duet și cu Georgiana Lobonț, aflată acum în top. Georgiana Lobonț, „Regina muzicii de petrecere”, nu cântă cu oricine. Despre șansele ca cei doi artiști să interpreteze împreună ne-a vorbit, exclusiv pentru Playtech Știri, Giovani Savu, managerul cântăreței.
Linia melodică e tot ceea ce contează în muzica de petrecere
Giovani Savu, managerul Georgianei Lobonț, ne-a făcut unele precizări, în exclusivitate pentru Playtech Știri:
„În lumea noastră, a muzicii de petrecere, ceea ce contează cel mai mult este linia melodică. Dacă melodia nu-ți spune repede ceva, nu merge la suflet direct, cum spunem noi, atunci ai de-a face cu un eșec încă din start”.
Potrivit aprecierilor acestuia, în lumea petrecerilor, „linia melodică îți dă 50% șansele de succes ale oricărei melodii”.
„Din capul locului vă spun că muzica îți asigură cel puțin 50% din reușita unei noi melodii. Dacă nu ai muzică, nu ai ritm, degeaba. Poți să ai și artist cu nume, și text. Vă spun asta din experiență și din colaborarea cu mulți interpreți de gen”, adaugă Giovani Savu.
Reteța succesului în lumea muzicii de petrecere
În opinia lui, ordinea pentru a avea succes în această branșă este următoarea: melodie foarte bună, 50%, artist cu carismă și voce, 25 – 30%, și, mai apoi, textul. „
Muzica face totul, chiar când vorbim doar de audiție, de dans sau de evenimente care includ și una și alta!”, afirmă același specialist cu care Georgiana Lobonț și soțul ei colaborează de ani buni și la a cărui părere țin amândoi foarte mult.
Georgiana Lobonț, „Regina muzicii de petrecere”, nu cântă cu oricine
El a recunoscut că nu știe prea multe despre această intenție venită dinspre Mihai Trăistariu, un artist pe care susține că-l apreciază.
„Cine nu a auzit de Mihai Trăistariu? E un interpret foarte bun. Însă, ca să ne pronunțăm în cunoștință de cauză, trebuie să facem măcar câteva probe împreună. Să cânte împreună ceva, un refren, o strofă. Să-i auzim împreună! Abia apoi vom ști dacă sau nu avem o șansă de a colabora!”, indică managerul Georgianei Lobonț, pentru Playtech Știri.
Ca atare, Giovani Savu conchide că nu poate spune nimic semnificativ despre acest posibil nou capitol al carierei artistei de care se ocupă de câți ani:
„Trebuie să ne facem împreună o idee concretă. Și eu și Georgiana și oricare alt artist. Până atunci nu poate fi vorba nici despre un da spus din toată inima, nici despre un nu ferm!”.
Debutul ei, unul foarte devreme, nu i-a adus succesul de azi
Georgiana Lobonț a debutat în muzică în 2010, an în care și-a lansat și primul ei album „Mi-o spus frunza fagului”, orchestrat de Taraful Ardealului. Șapte ani mai târziu, l-a lansat și pe al doilea, „Vin nuntașii după mine”, mult mai mult apreciat ca cel de debut.
Citește și: Georgiana Lobonţ, răsfăţată de soţ de 1 martie. Ce cadou scump i-a oferit, mai rar aşa ceva. Foto
Este căsătorită cu Rareş Ciciovan, fiu de preot, pe care l-a cunoscut încă de când era pe băncile liceului. În ciuda unor știri contradictorii, din ultima vreme, pe tema căsniciei lor, cei doi susțin că a fost dragoste la prima vedere și că se iubesc la fel de mult ca-n prima zi.