George Simion, umilit la Timișoara. Jignirile crunte care i-au fost aduse de români

de: Ștefan R. Apostol
16 12. 2020

Intrarea în Parlament, în urma alegerilor din 6 decembrie, a Alianței AUR a fost marea surpriză politică a acestui an. Dacă în urmă cu un an nu se știa aproape nimic despre noul partid, acum lucrurile se complică. Sunt multe voci care acuză noua alianță și, implicit, pe George Simion, de extremism și chiar de viziuni legionare. Acuzațiile vin din partea unor oameni care s-au implicat în evenimentele tragice de la Timișoara din decembrie 1989.

Timișoara, punctul zero al Revoluției din decembrie

În 1989, pe 16 decembrie, în România avea să înceapă o mișcare ce va destabiliza întreg eșafodul comunist. ”Blocul” construit de Ceaușescu și clica sa de partid avea să pice. Lumea avea să iasă în stradă, la început pentru a-l apăra pe László Tőkés, ca mai apoi lucrurile să genereze o cu totul altă mișcare

Pe străzile Timișoarei, în decembrie 1989, aveau să-și piardă viața primii români revoluționari care au strigat ”Jos Ceaușescu”, ”Vrem Libertate”. Europa privea cum pica ultimul bastion al unei lumi utopice. Avea să vadă cum românii își mazileau, într-un târziu, conducătorul dictator. Europa privea cum românii dărâmau un regim ce dăinuise timp de 50 de ani.

George Simion nu este dorit la Timișoara

În cinstea acelor zile, și mai ales acelor oameni, fie tineri, fie bătrâni, la Timișoara, pe 16 decembrie, se fac comemorări. Printre aceste marșuri comemorative este și cel făcut de asociaţia suporterilor Druckeria, care are loc în fiecare an pe 16 decembrie, pe străzile orașului de pe Bega.

În ultimii ani noul lider politic, George Simion, nu a lipsit de la acest eveniment. Numai că anul acesta lucrurile s-au schimbat în ceea ce-l privește. Dacă în anii trecuți era prezent la aceste marșuri comemorative ca persoană privată, de data asta, conform unor declarații, nu mai este dorit la Timișoara, mai ales că acesta ar dori sa participe ca reprezentant al noii alianțe politice de dreapta, AUR.

Mulți analiști politici, dar și voci din societate acuză noul partid de viziuni legionare, extremiste, ultra naționaliste, și în același timp, acuză alianța de componența membrilor săi. Printre membrii importanți ai AUR se află foști ofițeri de securitate, participanți la evenimentele tragice din decembrie 1989, de suprimare a manifestanților, atât în Timișoara, cât și din București. Acuzațiile vin din partea fostului Amabsador român în Portugalia, profesorul universitar Vasile Popovici, care declară:

”Mâine, 16 decembrie, e o zi importantă pentru revoluţia de la Timişoara. E prima noastră zi de proteste din 89, fără de care nimic n-ar fi fost posibil. Într-o înlănţuire logică de evenimente înălţătoare, tragice şi finalmente triumfătoare. Ideea că la acest moment s-au găsit cozi de topor care să-l invite pe George Simion.

Este şeful unui partid de legionari sadea şi unde se regăsesc şi doi ofiţeri implicaţi în reprimarea revoluţiei. Ne obligă pe noi timişorenii să-l primim cum se cuvine pe acest provocator nemernic. Locul lui nu-i aici şi încă mai puţin într-o zi simbolică. În 16 decembrie naţionalismul lui Ceauşescu, al cărui continuator e chiar acest individ şi toată banda lui de strânsură, s-a clătinat sub prima lovitură a Timişoarei.”, a declarat profesorul universitar Vasile Popovici.