George Simion, adevărul despre tăierea pensiilor speciale: ”Mai multe categorii câștigă pensii nesimțite”

de: Năstase Mirabela
18 02. 2021

Pensiile speciale ale parlamentarilor au fost tăiate, așadar 700 de foști parlamentari nu o să mai primească banii. Însă economia ce se va face la buget este una mică luând în considerare sumele pensiilor care încă ajung în portofelele unor foști angajați.

George Simion, adevărul despre tăierea pensiilor speciale

Spre exemplu, cazul celor din MAPN, MAI și din servicii.

„Totul e relativ. Dacă vorbim de trei km de autostradă pe an sau dacă vorbim de 40 de mii de burse pentru elevi și vi se pare că e puțin, într-adevăr e o economie”, a spus Radu Mihail, lider grup USR Senat.

În plus, George Simion, co-președintele AUR a declarat:

„Va fi ipocrizie, dacă în următoarele luni nu se plafonează cuantumul pensiilor pentru mai multe categorii sociale, care câștigă pensii nesimțite”.

”Am votat pentru eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari”, a notat George Simion pe Facebook, miercuri.

”Este o decizie foarte serioasă a Parlamentului”

De asemenea, unul dintre fericiții posesori ai pensiei speciale este fostul polițist Dumitru Coarnă, care s-a pensionat la vârsta de 45 de ani și a ajuns deputat. El nu o să primească pensie specială de parlamentar, însă se poate bucura de suma de 5.400 lei, însemnând pensia de la Ministerul de Interne.

 „Acolo nu sunt indemnizații, sunt pensii ocupaționale, pe care polițiștii și militarii le au de la Alexandru Ioan Cuza și sunt raportate la sistemul euro-atlantic. Media, dacă vorbim doar de polițiști și militari, media e undeva la 3.400 de lei”, a spus Dumitru Coandă, deputat PSD.

Deși parlamentarii au tăiat puțin, ei au lăsat neatinse multe dintre pensiile speciale.

„Este o decizie foarte serioasă a Parlamentului. Parlamentul României, care este cel care a instituit un drept, are dreptul de a elimina acest drept”, a spus și Ludovic Orban.

„N-am înțeles, domnule Barna, de ce până acum, sunteți vicepremier, nu?! Nu ați dat o ordonanță de urgență să faceți dreptatea până la capăt”, a spus și Marcel Ciolacu, liderul PSD.

Amintim că miercuri plenul reunit al Parlamentului a votat proiectul de lege al PSD în ce privește eliminarea pensiilor speciale pentru deputați și senatori, după ce comisia de statut a respins cele două inițiative legislative ale PNL și USR. Astfel, cu 357 de voturi pentru și niciun vot împotrivă, proiectul PSD a fost adoptat. Partidul UDMR s-a abținut de la vot. De menționat este că statul român plătește aproximativ 37 de milioane lei pentru pensiile speciale a 870 foști parlamentari. Dar amendamentul USR-PLUS ce prevede tăierea pensiilor speciale aflate în plată poate să fie contestat la CCR, deoarece legea fundamentală, Constituția spune că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”.