După ce se scria în presă că Andreea Bălan ți George Burcea s-au despărțit, recent George a postat câteva poze pe instagram care par să contrazică tot ceea ce s-a spus până acum despre relația dintre cei doi.
Au trecut aproape 4 luni de la despărțirea de Andreea Bălan, timp în care nu s-a mai știut nimic de ce se întâmplă între cei doi, dar recent George Burcea a postat câteva poze pe instagramcare le-a dat tuturor de gândit. George a publicat pe instagram o fotografie în care scrie că se află în bucătăria lui,. Fanii au realizat că realitatea este alta și că lucrurile s-ar putea să se fi schimbat.
Cei care știu rostul casei celor doi au fost foarte surprinși atunci când au văzut poza publicată de George în care apar cele două fetiț, însoție de o descriere care i-a pus pe gânduri pe fanii virtuali, ulterior recunoscând respectiva locație
„Bucãtãria mea Mâncãcioasele mele ??❤️❤️” a scris George Burcea.
Bucătăria din imagine, după cum au reacționat și fanii pe instagram, nu este a lui ci a Andreei Bălan. Cu alte cuvinte George Burcea se afla în casa fostei sale soții când a făcut această poză. De aici putem trage concluzia că cei doi s-ar putea să se fi împăcat, poate și de dragul celor două fetițe. Până la momentul care scriem acest articol nu a apărut nicio reacție, nici din partea Andreei, nici din partea lui George, prin care să infirme sau să confirme această presupunere. Însă, până la proba contrarie, cel puțin din punctul de vedere al Andreei, așa cum a declarat, lucrurile merg în continuare pe făgașul divorțului și al cererii de custodie deplină asupra celor două fete. Rămâne de văzut ce se va întâmpla.