George Burcea, prima reacție după ce a fost prins drogat la volan. Ce a anunțat Poliția Română
Scandalul și situațiile controversate se țin scai de Andreea Bălan și George Burcea. Dacă în urmă cu aproape două săptămâni totul părea perfect, acum mariajul lor pare a fi în paragină. Care a fost prima reacție a actorului după ce a fost prins drogat la volan?
Reacția lui George Burcea după ce a fost prins drogat la volan?
Nimic nu avea să indice ceea ce se întâmplă acum în familia Burcea-Bălan. Cei doi soți sunt într-un moment de cumpănă, iar acum cunoscutul actor are probleme și cu poliția. Burcea s-a ales cu dosar penal zilele trecute, după ce pe data de 21 februarie a fost prin drogat la volan, arată mesajul oamenilor legii. Acesta era la bordul unei mașini marca Mitsubishi și a fost tras pe dreapta pe Bd. Eroilor, din localitatea Voluntari, la doar câteva străzi de locuința sa.
Conform surselor click.ro, soțul Andreei Bălan a fost testat cu un Drug Test în urma căruia a ieșit pozitiv la cocaină. Acesta a fost băgat în mașină și transportat către IML, unde i-au fost recoltate probe de sânge și urină. „Acesta a fost cooperant și se vedea în comportamentul lui că ceva nu este în regulă.” Reporterii spynews.ro au încercat să-l contacteze pentru a verifica informația, dar când acesta a auzit despre ce este vorba a închis telefonul.
Mesajul Poliției Române
„La data de 21 februarie a.c.,în jurul orelor 10:00, polițiștii Serviciul Rutier Ilfov au oprit în trafic un bărbat, din Voluntari, care conducea un autoturism pe Bulevardul Eroilor din orașul Voluntari, județul Ilfov. Bărbatul a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul indicând o valoare pozitivă pentru consumul de substanțe psihoactive. Persoana în cauză a fost transportată la o unitate spitalicească din București în vederea prelevării de mostre biologice de sânge și urină. În cauză se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive”
IPJ Ilfov