Țara în care cei care întrețin relații sexuale gay sau comit adulter vor fi uciși cu pietre
O țară cu nici jumătate de milion de locuitori din sudul Asiei a adoptat o lege controversată, care prevede condamnarea la pedeapsa cu moartea prin lapidare. Vizate de această lege sunt persoanele care întrețin relații gay sau care comit adulter.
Regatul Brunei îi va condamna la moarte pe cei care întrețin relații sexuale cu persoane de același sex sau relații sexuale în afara căsătoriei. Noua legislație intră în vigoare pe 3 aprilie.
Reglementările extrem de dure au fost anunțate încă din 2014, dar de atunci au fost adoptate gradual. Ultima fază a implementării prevede și pedeapsa cu moartea prin lapidare, dar și amputarea mâinii pentru cei care fură.
La momentul execuției, persoana găsită vinovată va fi supravegheată de un grup de musulmani, care vor fi martori că pedeapsa a fost pusă în practică, potrivit CNN.
Reacții dure din partea organizațiilor care apără drepturile omului
„Brunei trebuie să stopeze planurile de a implementa aceste pedepse periculoase şi să revizuiască Codul Penal în acord cu drepturile omului. Comunitatea internaţională trebuie să condamne imediat decizia de a implementa aceste pedepse crude”.
Bruneiul este un mic stat din sudul Asiai, cu o populaţie de apoximativ 450.000 de persoane. Se află pe insula Borneo, în apropiere de naţiunile islamice moderate Indonezia şi Malaezia. Spre deosebire de vecinii săi, Brunei a devenit o ţară din ce în ce mai conservatoare în ultimii ani, interzicând inclusiv vânzarea de băuturi alcoolice.
Noul Cod Penal a fost anunţat în2014, de către Sultanul din Brunei, Hassanal Bolkiah, cel care este şi premierul ţării.
Sultanul a afirmat că Guvernul „nu se aşteaptă ca alţi oameni să accepte sau să fie de acord cu acest lucru, dar ar fi suficient dacă ar respecta naţiunea în acelaşi mod în care naţiunea îi respectă pe ei”.