E scandal mare la Chefi la Cuțite, după ce producătorii celebrei emisiuni de la Antena 1 ar fi strecurat o gafă monumentală pe post, în timpul ediției trecute. Un clip de la montaj a fost difuzat pe post, iar internauții ar fi aflat, în avans, cine este cheful care a câștigat cele mai multe amulete în acest sezon.
Chefi la Cuțite este unul dintre cele mai populare și urmărite emisiuni TV din România, bucurându-se de un succes fulminant la Antena 1.
Pe lângă preparatele culinare gătite de către concurenți, milioane de români îi urmăresc, în fiecare luni, marți și miercuri, de la 20:30 la Antena 1, pe cei trei jurați cum se întrec în tot felul de probe pentru a câștiga amuletele.
Unul dintre cei trei jurați poate câștiga câte o amuletă în fiecare ediție, însă, recent, o greșeală de montaj s-ar fi strecurat pe TV, iar telespectatorii ar fi aflat, în avans, cine este vedeta care ar fi obținut cele mai multe amulete în sezonul curent Chefi la Cuțite.
Totul s-ar fi petrecut în unul dintre primele episoade ale acestui sezon, când jurații show-ului l-au primit în vizită pe nea Sandu Cocoșatu. După ce au savurat mititeii pregătiți de celebrul bucătar, cei trei chefi l-au invitat în culise, pentru a mai sta de vorbă.
Pe perete, însă, ar fi fost afișate amuletele primite de către cei trei chefi, greșeală care le-ar fi scăpat celor din echipa de producție a formatului TV. Imaginea este AICI.
Prin urmare, se pare că chef Sorin Bontea ar fi câștigătorul celor mai multe amulete primite, nouă la număr, urmat de chef Cătălin Scărlătescu, care are șase amulete, iar chef Florin Dumitrescu ar fi obținut o singură amuletă pe parcursul întregului sezon.
Gafa comisă la Antena 1 ar fi stârnit vâlvă în rândul telespectatorilor, după ce internauții au făcut capturi foto și au postat imaginile doveditoare pe rețelele sociale, pornind un mic scandal în mediul online.
În fiecare ediție Chefi la Cuțite, cei trei chefi ai show-ului, alături de un al patrulea jurat, se întrec în probe de gătit care mai de care mai interesante, pentru a obține o amuletă care le va oferi un anumit avantaj în concurs.
La final, farfuriile lor sunt jurizate de către un invitat surpriză, care oferă amuleta mult râvnită preparatului său favorit.
Dacă amuleta este câștigată de cel de-al patrulea jurat, aceasta va rămâne închisă într-un seif, iar la finalul competiției, unul dintre cei trei chefi veterani le va primi, într-o bătălie finală.