Gabriela Firea, veste excelentă pentru români. Unde îți poți efectua gratuit testul pentru COVID-19 dacă vrei să pleci în vacanță

Gabriela Firea, sprijin uriaș pentru români. Unde îți poți efectua gratuit testul pentru COVID-19 dacă vrei să pleci în vacanță în străinătate

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat duminică seara că va pune la dispoziția bucureștenilor un test pentru depistarea Sars-CoV-2. Aceasta a explicat că testele sunt alocate persoanelor care vor să-ți petreacă vacanța de vară în destinații precum Grecia și sunt obligate să prezinte rezultatele acestui test.

Unde vor putea fi efectuate testele pentru COVID-19

Gabriela Firea a anunțat că testele oferite gratuit de către Primăria Capitalei vor fi de tip antigen, făcute cu aparate Real Time (RT)-PCR din 12 clinici private și de stat cu care Primăria are parteneriate. Din categoria cetățenilor care au dreptul la aceste testări gratuite fac parte persoanele asimptomatice și cele care doresc să călătorească în străinătate. Edilul a anunțat că a fost realizat de urgență un proiect de hotărâre pentru ședința de Consiliu General care va avea loc miercuri.

Avem în derulare un program de testare a bucureștenilor asimptomatici din mai multe categorii, la care adăugăm și categoria turism. Până acum am testat bucureșteni care lucrează în domenii care presupun întâlnirea cu multe persoane cu risc de contaminare: sportivii, jurnaliștii, farmaciștii, angajații de la terase, acestea fiind adăugate celor esențiale pe care le-am testat încă de la începutul pandemiei, anume medicii, asistenții, asietenții sociale, serviciile de utilitate publică.

Am realizat de urgență un proiect de hotărâre pentru ședința de Consiliu General care are loc miercuri. Vorbim de testele COVID solicitate în străinătate, în Grecia, acele teste tip antigen, care arată dacă persoana respectivă este la momentul de față contaminată cu virusul Sars-CoV-2„, a declarat Gabriela Firea, potrivit Digi24.

De când se vor putea face înscrierile

Bucureștenii interesați de efectuarea testului pentru COVID-19 trebuie să știe că acesta se va face prin metoda exudatului nazal, iar înscrierea va începe începând de joi, pe adresa de e-mail anunțată ulterior. Gabriela Firea a dat asigurări că există un număr de teste suficient pentru toată lumea care se încadrează în categoriile mai sus menționate.

Testele se realizează prin exudat nazal. Obțin rezultatul în aparatele RT-PCR pe care le avem la dispoziție. Avem parteneriate cu 12 clinici de stat și private din București.

Persoanele care se vor înscrie începând de joi la adresa de e-mail pe care o vom face publică și sunate cât de curând posibil de colegii de la Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale (ASSMB).

Bugetul este din ceea ce înseamnă fondurile Primăriei București. S-a aprobat deja prin buget testele pentru categoriile enunțate mai sus. Avem 15.000 de teste față de primele 10.000, dar putem să achiziționăm în funcție de necesarul și solicitările venite din partea bucureștenilor”, a concluzionat Gabriela Firea.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI