Gabriel Cotabiță, mărturisiri neașteptate despre jurata de la Vocea României: “Irina apare pe scenă ca o încântare”

de: Alexandra Chivu
08 11. 2019

Gabriel Cotabiță a făcut mărturisiri neașteptate, pe Facebook, despre Irina Rimes, jurata de la Vocea României. Afirmațiile interpretului sunt flatante la adresa tinerei artiste.

Gabriel Cotabiță, mărturisiri neașteptate despre jurata de la ”Vocea României”

Gabriel Cotabiță (63 de ani) cântăreț de muzică ușoară și pop-rock, prezentator, producător muzical și de televiziune. Este solistul vocal al formației VH2 și fost component al trupei Holograf, în anii ’80. Așadar, a cântat multe, a prins muzica aceea bună și marii interpreți din generația de aur, astfel că este îndreptățit măcar să își spună părerea despre noii artiști ieșiți pe piața muzicală românească. Solistul s-a oprit la Irina Rimes.

Irina, apreciată de Cotabiță

Cel mai tânăr jurat de la ”Vocea României”, este una dintre cântărețele momentului, dar, mai presus de toate, este compozitor, drept pentru care a și fost inclusă în topul celor mai de succes tineri din generația ”sub 30 de ani” de revista Forbes România. Artista a declarat că și-a manifestat înclinația spre scris și compoziție încă de la o vârstă fragedă: ”compuneam poezii de când eram în clasa întâi. Îmi aduc aminte că am învățat să cânt, să scriu și să citesc acasă”. Acum, aflată pe culmile gloriei, a ajuns nu doar să scrie pentru ea, ci și pentru alții.

”Muzica de valoare nu dispare”

Despre muzica ei, Gabriel Cotabiță a spus că este specială și că există speranță. „Acum o văd pe IRINA RIMES, cu muzica ei așa de specială. În tot marasmul de pseudo latino din România ea apare pe scenă ca o încântare. Mai există speranță! Muzica de valoare nu dispare”, a scris Gabriel Cotabiță.

Printre cei care îi cântă melodiile sunt Alina Eremia, Inna, Raluka, Antonia, Karmen, dar și Andra. Pentru cea din urmă a scris ”Sunt Puternică”, piesă apreciată de public.