Furtuna de praf din Ungaria poate ajunge şi în România. Avertismentul meteorologilor, Bucureştiul ar fi şi el vizat!

de: Ștefan R. Apostol
12 03. 2023

În cursul zilei de ieri, o furtună de nisip, apărută de nicăieri, a lovit Ungaria, lăsând în urmă cel puțin 40 de victime, printre care și trei români. Conform datelor meteo, furtuna de praf din Ungaria poate ajunge şi în România, iar avertismentul meteorologilor precizează că Bucureştiul ar fi şi el vizat!

Furtuna de nisip a făcut ravagii în Ungaria

Așa cum scriam în cursul serii de 11 martie, Ungaria a fost lovită de o furtună de nisip extrem de violentă, meteorologii spunând că a avut o viteză de cel puțin 119 km/h. Informațiile din partea autorităților maghiare spun că zeci de vehicule s-au ciocnit într-un carambol în Ungaria, provocând numeroși răniți și incendiind sâmbătă mai multe dintre vehicule.

Poliția a declarat că coliziunea, în care au fost implicate cinci tractoare cu remorcă și alte 37 de vehicule, a avut loc pe autostrada M1, la aproximativ 25 de kilometri vest de Budapesta, capitala Ungariei. Carambolul a provocat incendierea a 19 vehicule și a provocat 36 de răniți, dintre care unul care și-a pus viața în pericol și 13 răniți grav, a precizat poliția.

Vezi și: Accident grav lângă Budapesta din cauza unei furtuni de praf

Direcția Națională de Protecție împotriva Dezastrelor din Ungaria a precizat într-o declarație că incendiile au fost stinse și că patru elicoptere de salvare, precum și echipe de pompieri și de salvare din numeroase orașe din apropiere au ajuns la fața locului pentru a trata răniții.

Autoritățile au blocat traficul pe ambele sensuri ale autostrăzii M1, în timp ce operațiunile de recuperare și curățare au continuat până seara. Purtătorul de cuvânt al serviciului național de ambulanță, Pal Gyorfi, a refuzat să ofere o posibilă cauză a accidentului, potrivit postului de televiziune maghiar M1.

Meteorologii spun că furtuna de praf din Ungaria poate ajunge şi în România

Deși apărută de nicăieri, furtuna a făcut ravagii și la granița slovenă, incluzând aici având loc un accident în care, conform unor surse, ar fi fost implicat și un camion cu șofer român. Pe de altă parte, fenomenul este posibil să ajungă și pe teritoriul României, conform datelor meteo.

Vezi și:  Ploi torenţiale şi fenomene meteo extreme. Cum va fi vremea în România în weekend şi de Sfânta Maria

Specialiștii spun că furtuna de praf din Ungaria poate ajunge şi în România, fenomen apărut ca urmare a declanșării unei furtuni, denumite de specialiști „Larisa”, iar directorul ANM explică care ar fi efectele furtunii în România:

„Vorbim de o furtună foarte puternică. Ea s-a născut deasupra Oceanului Atlantic, a traversat în ultimele zile Europa de Vest și Europa Centrală, a generat intensificări ale vântului cu viteze și de peste 110km/h în zona Ungariei și Austriei.

Și la noi au fost intensificări ale vântului, doar că România s-a aflat în extremitatea sudică a acestei furtuni. Am fost oarecum mai feriți.

Asta este cauza norului de praf care s-a ridicat de pe câmpuri în Ungaria, câmpuri probabil proaspăt arate, un pământ foarte uscat, și intensificări ale vântului extrem de puternice.”, a explicat Florinela Georgescu, director ANM, conform Antena 3 CNN.

Deocamdată furtuna nu și-a făcut simțită prezența pe teritoriul României, dar nu sunt excluse șansele care ar putea aduce aceste fenomene și la noi.