Fructul care înlocuieşte cafeaua. A început să fie cultivat şi în România, se consumă doar câteva bobiţe pe zi

de: Năstase Mirabela
02 09. 2023

Care este fructul care poate înlocui cafeaua. Fructul a început să fie cultivat și în România, iar un român a dat lovitura în afaceri cu această cultură exotică. Fructul este foarte rezistent la secetă, la frig sau la umezeală și poate rezista și la cele mai sărace soluri. Iată despre ce fruct este vorba!

”Aurul negru” este cultivat și la noi

Fructul care poate înlocui cafeaua este aronia. Un român a dat lovitura în afaceri cu o cultură care se întinde pe 40 de ari, în localitatea Lazuri de Roșia din Bihor. Nelu Micula este proprietarul culturii exotice, o cultură care poate rezista în condiții  de secetă, frig, umezeală sau în soluri sărace.

„Fructul e plin cu sevă, dimineaţa e acru, la amiază e dulce, probabil de la căldură şi îşi schimbă gustul”, a povestit Nelu Micula.

Acesta a plantat aronia pe suprafața de 4.000 de metri pătrați și speră să obțină peste o tonă de fructe.

„Ajunge la randament după 15 ani, adică 20-22 kg pe plantă. Am avut porumb, cartof, dar nu a fost rentabil”, a mai spus acesta.

Aronia sau „aurul negru”, așa cum mai este denumit, conține mulți antioxidanți și vitamine. Se consumă doar câteva bobițe pe zi.

„Dimineaţa mănânc 9-10 bobiţe de aronia şi îmi dă energie în plus. Am eliminat cafeaua de dimineaţă şi mănânc aronia. Acelaşi lucru pe care îl făcea cafeaua dimineaţă face şi aronia”, a mai spus un alt fermier.

Fructele se pot consuma proaspete sau sub formă de gem, suc sau sirop. Cei care vor să cumpere aronia trebuie să știe că pe piață sau pe internet, prețurile ajung la circa 20 lei kilogramul.

Fructe de aronia

Cum arată fructele de aronia

Pentru cei care nu știu cum arată fructele de aronia, ei bine, acestea sunt mici și rotunde. Ele pot fi roșii, negre sau mov, în funcție de specia de arbust. Dar, dintre toate cele trei variante, fructul de culoare neagră este cel mai renumit, iar asta datorită proprietăților sale. Oamenii de știință numesc acest fruct Aronia Melanocarpa și îl studiază la universități din întreaga lume.

Aronia se înrudește cu mărul și este o parte din familia roaceea. Arbustul crește până la o altitudine de 1200 m și nu este pretențios la temperaturi. El poate rezista chiar și la temperaturi de până la minus 30 de grade C și are nevoie de un sol umed. Planta rodește din al treilea an, dar până la această perioadă ea trebuie îngrijită corespunzător.