Bohemian Rhapsody si misterul vocii lui Freddie Mercury: De ce era vocea solistului Queen atât de specială, potrivit științei

Freddie Mercury a fost recunoscut pentru calitățile vocale remarcabile de tenor și pentru prestațiile live. În calitate de compozitor, a compus multe hituri internaționale, printre care Killer Queen, Bohemian Rhapsody, Somebody to Love, We Are the Champions și Little Thing Called Love.

Și totuși, nu a fost niciodată clar de ce vocea lui este atât de specială. O echipă de cercetători a vrut să afle dacă există știință în spatele tonurilor remarcabile ale legendarului cântăreț sau dacă e pur și simplu vorba de magie. Iar prin „magie”, vrem să spunem „talent nativ uimitor”.

În cadrul studiului frecvenței vocale și vibrato-ului cântărețului, publicat în Logopedics Phoniatrics Vocology, Christian Herbst și colegii săi au ascultat câteva ore de arhive de conversații și melodii. Au utilizat, printre altele, și o cameră ultrarapidă, pentru a filma laringele unui cântăreț care a încercat să reproducă tehnicile lui Freddie Mercury.

Bazându-se pe o cameră care a filmat laringele cântărețului rock la 4.000 de planuri pe secundă, echipa condusă de Christian Herbst a putut studia distorsiunile intenționate ale vocii lui Mercury. S-a dovedit că, în unele cazuri, tehnica sa vocală era asemănătoare celei utilizate de călugării tibetani, care fac să le vibreze benzile ventriculare (n. red.: corzi vocale false) pentru a reda armonia inferioară. Benzile ventriculare nu sunt folosite în mod normal în cântarea clasică. Experții au mai descoperit și că Mercury avea un vibrato mai neregulat și mai rapid decât majoritatea cântăreților, ceea ce îi permitea să își moduleze vocea astfel încât să sune dur și domol, alternativ.

Totuși, cercetătorii nu au putut demonstra „legenda” potrivit căreia Mercury putea atinge patru octave, dar confirmă că vocea sa era mai degrabă de bariton, natural. Această trăsătură, cumulată cu abilitatea de a-și adapta configurația laringelui în funcție de nevoi, l-a tranformat într-o legendă nemuritoare a rock and roll-ului, chiar dacă meritele i-au fost recunoscute destul de târziu.