Foto. Andra împlinește 33 de ani. Cum arăta artista, înainte să devină cunoscută. Imagini de colecție
Una dintre cele mai apreciate artiste ale publicului român, Andra, își sărbătorește vineri – 23 august ziua de naștere. Cu acest prilej, vă invităm să o cunoașteți pe cântăreață mult mai bine și să vedeți câteva imagini cu ea, înainte să ajungă în atenția publică.
Andra sărbătorește 33 de ani
Alexandra Irina Mihai sau, mai bine zis, Andra, așa cum este ea cunoscută publicului, este din Câmpia Turzii, iar marea ei pasiune a fost dintotdeauna muzica.
Cântăreața împlinește, vineri, 33 de ani, iar noi nu putem scăpa prilejul de a-i ura tradiționalul la mulți ani! Primele urări le-a primit din partea fiicei sale, cu puțin timp înainte de miezul nopții.
„Amintirile mele sunt toate legate de muzică, pentru că eu am crescut cu oameni care făceau asta, cântau toată ziua şi eu mi-am dorit să fac ce făceau şi ei.
Faptul că am început de mică, am început să cânt toate genurile muzicale, cântam muzică populară, muzică de petrecere ,muzică românească…
Cântând fiecare gen muzical, profesorii mei erau tata şi cu fratele meu care îmi spunea: la muzică populară trebuie să ai un timbru aparte, vibratul aparte, să… la muzică uşoară să nu cânţi vibratul ăla de la muzică populară. Ei, deşi nu au făcut şcoală, au ştiu ce să îmi ceară.
După primele concerte duceam bani de acasă. Cântam într-o peiroadă foarte mult”, a povestit Andra, într-un interviu, la Antena Stars.
Primii pași pe scenă i-a făcut la vârsta de șapte ani, când a particpat la concursul Tip Top Minitop, unde a interpretat piesa lui Whitney Houston, ”I Will Always Love You”.
Colaborarea care i-a adus succesul
A început, ani mai târziu, să lucreze cu Costi Ioniță pentru albumul Andra, care s-a bucurat de un succes uriaș.
„La momentul acela, vorbisem cu alți compozitori, însă mi-au propus să cânt alte genuri muzicale, iar eu voiam r’n’b, soul, credeam că astea se potrivesc vocii mele.
Atunci a venit Costi Ionita și mi-a spus: Poți să cânți ce vrei tu! Și atunci a început colaborarea noastra. Îi mulțumesc pentru faptul că a avut încredere în mine și în talentul meu, am spus-o și o mai spun, să trăiască Costi Ioniță, să-i dea Dumnezeu sănătate!”, a spus Andra, potrivit Antena Stars.
Piesa de debut, „În noapte mă trezesc”, făcea senzație la acea vreme în topurile muzicale.
Au urmat alte melodii și videoclipuri de succes. În „Băieții și fetele”, Andra a apărut împreună cu Cătălin Măruță, cel care mai târziu i-a devenit soț.
Ei s-au căsătorit în 2008, iar în acest timp au devenit părinții a doi copii, David și Eva Maria.
Pe plan muzical, au urmat și colaborări internaționale. David Bisbal, Descemer Bueno, Enrique Iglesias sunt artiștii cu care Andra a cântat.
Artista a cochetat și cu televiziunea. Ea a făcut parte din juriul emisiunii „Vocea României”. Telespectatorii PRO TV o pot vedea în continuarea în echipa de la „Românii au talent”.