Fotbalistul de la Survivor România 2021 care nu a făcut avere în carieră. Cu ce s-a ales, de fapt

de: Alexandra Chivu
23 02. 2021

Mult a avut, puțin a adunat, dar a reușit să-și cumpere din acest puțin o casă și o mașină, singurele bunuri care îi mai amintesc de cariera în fotbal. Faimosul de la ”Survivor România” și-a încheiat timpuriu socoteala cu sportul, după ce fratele său a suferit un accident grav, care l-a făcut să plece în Germania pentru a câștiga mai mult, pentru a-și ajuta familia la necaz.

Sebastian Chitoșcă, fotbalistul de la Survivor România 2021 care nu a făcut avere în carieră. S-a lăsat de sport din cauza unei tragedii

Sebastian Chitoșcă are 103 meciuri în Liga 1 și a jucat inclusiv pentru FCSB. Sportivul a mărturisit însă că a avut unul dintre cele mai mici salarii din Liga 1. Totuși, din ce a strâns a investit în două lucruri la care visa de când era copil: o casă și o mașină scumpă. Faimosul și-a prezentat bolidul marca Audi fanilor de pe canalul său de Youtube.

„N-am alergat niciodată după salarii mari, la Steaua (FCSB, n.r.) și Botoșani am avut 3.500 de euro/lună. Am spus că nu se poate așa, să ajungi să joci pe 1.000 de euro în fotbal… e o sumă foarte mică. Atât primeam eu din Liga 2. Nu am acceptat”, a povestit Chitoșcă.

„Aceasta este bijuteria mea mică. Cu atât am mai rămas după fotbal, și o casă!”, a spus fostul fotbalist pe canalul său de Youtube.

A lucrat în Germania ca vopsitor

„După două luni m-am angajat în Germania, cu carte de muncă. Îmi vine să râd. Pregătitor auto la o vopsitorie, care lucra pentru nişte reprezentanţe, un loc de muncă ok. Mi-am învăţat meseria în două luni. M-am decis ca să mă las şi să fiu vopsitor, e o meserie frumoasă, am şi talent, dar am făcut-o de nevoie.

Eu pot să repar maşina oricui. Nu am avut pe nimeni în Germania ca să joc fotbal acolo, nu am putut suna pe nimeni. Aveam agent, dar nu mi-am permis niciodată să deranjez pe cineva, poate e şi un defect al meu. Agentul mi-a propus ceva, dar nu erau oferte bune pentru mine şi familia mea. El m-a ajutat”, a rememorat concurentul.

Ce a pățit fratele concurentului?

Sebastian Chitoșcă are 28 de ani și în urmă cu doi ani a fost forțat să renunțe la cariera în fotbal după ce fratele lui a trecut pe lângă moarte. În urma unui conflict într-un restaurant din Piatra Neamț, a fost lovit cu pumnul, a căzut cu capul pe marginea terasei de lemn și a intrat în comă.

„Îl văd plecând bine de acasă și la trei ore ești mort. Era în comă de gradul IV”, spunea sportivul.

Atunci a început chinul, căci tânărul a fost transportat într-un spital din Germania pentru a putea supraviețui. El lucrase acolo, astfel că avea asigurare de sănătate.

„Au venit medicii din Germania cu un avion privat. L-au transportat în Germania și de acolo în cadrul asigurării. Medicii de la Iași au rămas mască. De la impact i s-au dat 6% șanse de supraviețuire, iar 99% dacă trăiește, rămân urme. Ușor, ușor, el și-a revenit”, a mai povestit el.