Fotbalistul de la FCSB care a dezvăluit cine sunt „găinile” lui Gigi Becali a ajuns star. A cântat într-un show cu multe milioane de telespectatori – FOTO & VIDEO

de: Sorin Barbu
12 04. 2023

Aristidis Soiledis a ajuns star în țara natală. A participat la Survivor, iar acum face senzație într-un concurs muzical. Fostul fundaș de la FCSB a plecat cu scandal de la echipa lui Gigi Becali. A acordat un interviu în care a vorbit foarte urât despre fostul său patron.

Aristidis Soiledis, prestație remarcabilă într-un show de succes

Aristidis Soiledis are doar 32 de ani, dar de mai bine de un an s-a retras din activitatea de fotbalist din cauza unei accidentări. Fostul fundaș de la FC Botoșani și FCSB încearcă să-și croiască un drum într-un domeniu nou și a participat la mai multe show-uri de televiziune. A fost unul dintre protagoniști la „Survivor Grecia” și a fost aproape să câștige competiția, iar acum a făcut senzație în „Just the Two of Us”, un spectacol în care cântă alături de artista Mariada Pieridi. Cei doi au ajuns în fazele avansate și reușesc de fiecare dată să cucerească audiența.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Aris Soiledis (@soiledis11)

„Încă o sâmbătă grozavă și încă un mare mulțumesc celor care ne-au votat și care ne arată săptămânal cât de mult ne iubesc. Suntem aici pentru voi! Sprijinul nostru ne copleșește. Vă așteptăm și în următoarele ediții”, a fost mesajul transmis de Mariada Pieridi.

Aristidis Soiledis, jucătorul care l-a criticat dur pe Gigi Becali în presa din țara natală

Aristidis Soiledis a jucat la FCSB în perioda 2019-2021, iar Gigi Becali a plătit pentru transferul lui, de la FC Botoșani, 100.000 de euro. După ce a plecat, fundașul grec a acordat un interviu în care l-a criticat dur pe patronul echipei.

„Avea doi-trei jucători care erau copiii lui, «găinile lui» din echipă. Erau Tănase, liderul echipei, Coman și Dennis Man, care a fost transferat în ianuarie la Parma. Gigi Becali spunea mereu că ei trei sunt starurile echipei și pot face ce vor și restul sunt doar niște sclavi.

Spunea că noi nu suntem talentați sau superstaruri, așa că să-i lăsăm pe cei trei să facă ce vor și noi să ne vedem de muncă. Oricum, Gigi Becali nu urla prin vestiar, niciodată n-a țipat la noi, dar spunea tot ce voia, de multe ori amuzat. Noi n-aveam ce face, decât să râdem”, a spus jucătorul grec.

Înainte să ajungă în România, Soiledis a mai jucat la AO Thiva, Olympiacos, OFI Creta, APO Levadiakos, Doxa Dramas, Niki Volou, AEK Atena, Omonia Nicosia și AOK Kerkyra.

Sursa Foto: Instagram