30 sept. 2021 | 09:15

Fostul manager al Spitalului „Victor Babeș”, avertisment înfricoșător despre sfârșitul valului patru: ” Vor fi mulți care își vor plânge rudele”

Sănătate
Fostul manager al Spitalului
Emilian Imbri, previziune sumbră cu privire la finalul valului patru

Medicul Emilian Imbri avertizează că ne vom confrunta cu o nouă criză sanitară, astfel că numărul cazurilor de Covid-19 vor exploda, iar capacitatea spitalelor nu va suporta avalanșa de pacienți aflați în stare gravă. În plus, fostul manager de la „Victor Babeș” amintește că o altă categorie de pacienți care va suferi enorm va fi cea a bolnavilor cronici, pentru care nu va mai exista loc în spitale ca să poată beneficia de tratamentul care să-i țină în viață.

Managerii de spitale știu mai multe decât la începutul pandemiei

Emilian Imbri a dat asigurări cu privire la faptul că în acest val al pandemiei, accidentele și incendiile din spitale nu vor mai exista sau, cel puțin, nu ar trebui să mai existe, astfel că toate cadrele medicale au învățat din experiențele anterioare nefericite. Acesta a transmis un avertisment legat de numărul de paturi insuficient față de câte persoane bolnave vor avea nevoie de internare. În plus, acesta confirmă că, în vârful valului patru, numărul de cazuri poate ajunge la 20.000 pe zi.

“Sistemul sanitar va fi aglomerat. Nicio țară nu are un număr de paturi egal cu numărul cetățenilor. Vor fi, probabil, 20.000 de infectări, așa cum spun specialiștii.

Însă nu toți vor avea nevoie de spitalizare. Iar referitor la accidentele care au dus la tragedii, acum managerii de spitale știu mai multe ca la începutul pandemiei și au pus la punct partea de infrastructură.

Acum se știe că și o simplă încărcare a unui telefon ar putea produce o scânteie care declanșează un dezastru. La început nu se știau lucrurile care se cunosc acum: la ce concentrație se lucrează cu oxigenul, nici că acesta poate intra în costume, cearșafuri și pături. Toate acestea și multe altele s-au aflat, din păcate, în urma unor tragedii”, a declarat medicul Emilian Imbri pentru Ziare.com.

Vinovații vor răspunde penal

În continuare, specialistul a insistat asupra faptului că oricine va fi vinovat pentru provocarea unui incendiu sau accident, va plăti conform legii.

“În prezent, partea de infrastructură se cunoaște. S-au luat deja măsuri. Orice mecanic, orice instalator care a greșit va răspunde penal. Nu mai riscă nimeni să trecem prin ce s-a trecut. Va fi vorba despre suprasolicitarea personalului, oameni care lucrează în zona medicală”, a adăugat medicul.

Cu privire la momentul în care valulu patru va dispărea, Emilian Imbri crede că va fi spre sfârșitul anului, atunci când numărul cazurilor va începe să scadă. Din păcate, odată cu scăderea infectărilor, o parte din oameni își vor plânge rudele moarte.

”Bine, vom număra pierderile. Vor fi mulți care își vor plânge decedații”,a afirmat specialistul.

“Carantină națională nu se poate face”

Fostul manager de la “Victor Babeș” recomandă să acționăm rapid în cazul apariției simptomelor și să nu lăsăm ca starea noastră să se agraveze. Acesta a dat asigurări că într-un fel sau altul pandemia va trece, indiferent dacă pe calea vaccinului sau a imunizării prin boală.

”Dacă luăm măsuri din timp, de la primele simptome ne adresăm medicului, ne testăm, începem tratamentul, nu așteptăm să ajungem la spital, nu se va pune presiune pe sistemul sanitar.

Pandemia noi am creat-o. Virusul nu circulă singur, noi îl ducem. Trebuie să avem noi grijă să respectăm reguli. Acum, carantină națională nu se poate face. Însă pandemia va trece. Într-un fel sau altul toți vom fi imunizați. Fie că vorm trece prin boală fie că vom face vaccinul”, a concluzionat acesta.

 

Parteneri
Ireal! Ce face Kate Middleton noaptea pe întuneric. Prințul William a rămas șocat
Redactia.ro
Nedreapta istorie a vilei de pe Docenților nr.7, dăruită din iubire unei celebre actrițe de o frumusețe copleșitoare
Click.ro
Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul acesteia
Digi24
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete nucleare la granița cu Finlanda
Digi24
Imagini din apartamentul în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă. Cum au amenajat / FOTO
Unica.ro
Românii, avertizați de șeful ANPC. Mare atenție la ce cumpărați de sărbători
EVZ.ro
O fetiță de nici doi ani a murit după ce a înghițit biluţe magnetice. Ce mesaj a transmis mama micuței pentru părinţi: ”Să nu cumpere aşa ceva...”
Spynews
O legendă a cinematografiei a încetat din viață. S-a stins o mare stea
Capital.ro
Se bagă pensiile pe card! S-a aflat exact data la care se vor vira banii, înainte de Paşte
Antena 3
Vor avea un băiețel. Ce frumos au făcut anunțul: „Visele devin realitate”. Imagini de la petrecere
Avantaje
VEȘTI bune de la Guvern. Cine beneficiază de PENSIE înainte de termen
Mediaflux
Locul accidentului în care a murit Mădălin din Olt a luat foc! Totul a fost distrus complet de flăcări: ”Din cauza...” / FOTO
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
O creatură cu gheare ascuțite a fost descoperită în podul unei case. Oamenii sunt terorizați de sunetele pe care le scoate
Antena 1
Ce obsesie perversă și bolnavă avea Elena Ceaușescu? Îi plăcea să se uite la...
Shtiu.ro