Fostul iubit al Cristinei Cioran, scandal cu poliţiştii. De asemenea, Alexandru Dobrescu ar face nunta cu vedeta în curând, în ciuda despărțirii, pentru că spune că se iubesc mult. Toate detaliile, în articolul de mai jos.
A avut loc un scandal de proporții în care fostul iubit al Cristinei Cioran a fost surprins în ipostaze nemaiîntâlnite. După ce Alexandru Dobrescu a consumat băuturi alcoolice s-a certat cu autoritățile.
În plus, bărbatul este foarte afectat de despărțirea de Cristina Cioran și spune că vrea să se împace cu vedeta și să se căsătorească.
Alexandru Dobrescu se afla la magazinul lui, iar vecinii au fost deranjați de faptul că acesta dăduse muzica la maxim, motiv pentru care au alertat poliția.
Alexandru Dobrescu, care a consumat și băuturi alcoolice, a dansat cu prietenii lui, chiar în văzul vecinilor, iar la un moment dat s-a urcat și pe scaun cu o sticlă de șampanie în mână destupând-o în fața autorităților, dar și a jurnaliștilor prezenți.
Două echipaje de Poliție erau prezente la fața locului, însă asta nu l-a făcut pe Alexandru Dobrescu să ia pauză de la petrecere. A continuat să bea și să danseze.
În plus, Alexandru Dobrescu a început să filmeze polițiștii și să se amuze copios pe seama lor. Astfel, iubitul Cristinei Cioran a primit un avertisment, după care echipajele de poliție s-au retras.
Pe de altă parte, Alexandru Dobrescu și Cristina Cioran s-a despărțit de câteva săptămâni, însă asta nu îl împiedică pe bărbat să spună că se iubesc și se vor căsători, mai les că cei doi au un copil împreună.
„E bine (n.red. Cristina Cioran), avem un alt apartament unde se odihnește cu fata noastră, o îngrijește perfect. O să revină săptămâna viitoare și o să vă anunțăm cu drag despre marele eveniment, care o să aibă loc în viața noastră.
Nu ne-am despărțit, se speculează multe lucruri, ne iubim cu adevărat. Este doamna și femeia vieții mele, mi-a dăruit cel mai frumos cadou pe lume. După băiatul pe care îl am, mi-a făcut o fetiță perfectă și în curând o să ne căsătorim.
În curând! În 2-3 săptămâni, am pus detaliile la punct și sper să ne primească și să facem nunta la Loft. Și în biserică, bineînțeles, că noi respectăm normele”, spunea Alexandru Dobrescu, conform spynews.ro.