Fostul candidat la preşedinţia României care cere pensie specială de la stat, deşi e dat în urmărire internaţională. Are legătură cu Monica Gabor

de: Stan Nicu
24 01. 2023

Am aflat cine este fostul candidat la preşedinţia României care acum cere pensie specială de la stat, deşi e dat în urmărire internaţională. Are legătură cu Monica Gabor și a avut și un mandat de deputat de Tulcea, pe vremea când era în PRM.

Un fost candidat și la președinția României a dat statul în judecată. Vrea pensie de parlamentar deși el este dat în urmărire internațională

Nati Meir, căci despre ele este vorba, a fost deputat de Tulcea și a vrut să ajungă președintele țării, susținut fiind atunci de Monica Columbeanu, dar și de Adrian Minune.

La acel moment, Nati Meir se lăuda că a moştenit două miliarde de dolari, însă a fost prins cu bani falşi și trimis la pușcărie.

Nati Meir este dat în urmărire

De altfel, cei care l-au susținut au crezut că le-a pus Dumnezeu mâna în cap, însă au constatat cu stupoare că eru plătiți cu bani falși.

Eliberat din închisoare, Nati Meir a plecat din țară și este dat în urmărire internațională. Departe de România, Nati Meir s-a gândit el mai bine, iar acum vrea pensie specială de la statul român.

Care era sloganul de președinte al lui Nati Meir

„Ţineţi minte trei cuvinte: Nati Meir, preşedinte!”, a fost sloganul cu care controverstaul Nati Meir, fost deputat PRM, vroia să cucerească România.

„Vă invităm la cea mai senzațională lansare de candidat la președinție din România. Anunțul oficial al candidaturii lui Nati Meir va beneficia de prezența omului politic al momentului (n.r. – Mădălin Voicu), a cărui decizie în următoarele zile ar putea scinda unul din partidele aflate la guvernare. Programul artistic o va avea printre protagoniști pe cea mai controversată vedetă etno, care a bulversat topurile show-bizului autohton. Gazda lansării va fi nu mai puțin cunoscuta Monica Columbeanu”, era anunțul de la candidatura la alegerile prezidențiale din 2009 a lui Nati Meir.

Nati Meir a fost reținut

În loc să ajungă președinte, Nati Meir a fost reținut după ce a înșelat mai multe persoane. Mai exact, acesta le oferea împrumuturi în valută, cu garanții imobiliare, numai că banii erau falși.

Astfel, mai multe persoane înșelate au depus plângeri împotriva politicianului, iar poliţiştii de la Crimă Organizată au făcut percheziții în biroul acestuia.

Câți bani falși s-au găsit în biroul lui Nati Meir

În urma acestora, au fost ridicate 1.525 de bancnote de 500 de euro, inscripţionate cu “Bon pour un tour specimen”, reprezentând suma de 762.500 de euro.

Politicianul i-a cerut lui Adrian Minune să-i compună imnul de campanie şi să susţină câteva concerte.

Managerul manelistului a primit de la Nati Meir un plic sigilat pe ambele părţi, în care se afla suma de 50.000 de euro, numai că pe fiecare euro se preciza că acea bancnotă este un specimen, adică banii erau falși.

Nati Meir vrea acum pensie de parlamentar

Acum, fost deputat în perioada 2004-2008, Nati Meir a dat în judecată Parlamentul României și solicită retroactiv ”drepturile cuvenite cu titlu de pensie pentru limita de vârstă, precum și cheltuieli de judecată”.

Nati Meir spune că Parlamentul României a refuzat să-i acorde pensie pe motiv că nu și-a dus la încheiere mandatul. Conform legii, doar aleșii care au exercitat cel puțin un mandat finalizat au dreptul să solicite pensie de parlamentar.

De ce a demisionat Nati Meir din funcția de deputat

Nati Meir nu și-a încheiat madatul de parlamentar pentru că a demisionat după un scandal cu Corneliu Vadim Tudor.

„În urmă cu câteva luni mă gândeam să-mi dau demisia din Parlament, pentru rușinea care era acolo. Stau degeaba, nu fac nimic, iau salariu degeaba. Totul e o ceartă, o bălăcăreală continuă. Până la urmă am renunțat. Am fost la CEDO, am vizitat mai multe penitenciare și am donat televizoare pentru deținuți”, afirma Nati Meir în octombrie 2005.