Fosta vedetă Kanal D care vrea să fie primar! În ce oraș își încearcă norocul

de: Năstase Mirabela
26 08. 2020

Ovidiu Jimboreanu a devenit celebru ca sportiv, apoi ca Războinic la Exatlon, și a decis să se împlice în politică. Mai precis, în urmă cu câteva zile, Ovidiu Jimboreanu, unul dintre cei apreciați Războinici de la Exatlon din cel de-al treilea sezon al emisiunii a decis să intre în politică.

Fosta vedetă Kanal D care vrea să fie primar!

Chiar și așa, acesta nu a ales să se înscrie într-un partid politic, ci preferă să candideze pentru postul de primar al orașului Toplița, ca independent.

”Sunt tânăr, am ambiție, văd Toplița altfel și știu că votul tău mă va ajuta să ne ducem municipiul la un alt nivel. Odată cu noile schimbări și vremurile ciudate în care trăim, mi-am propus să mă implic activ în viața socială și administrativă a municipiului Toplița. Cât de mult însă voi reuși să fac acest lucru, depinde de susținerea voastră a tuturor toplițenilor cu drept de vot din acest municipiu, și de încrederea pe care veți decide sau nu să mi-o acordați”, a spus Ovidiu Jimboreanu pe contul său de socializare.

Ovidiu Jimboreanu vrea să devină primar

Ce vrea să facă în orașul în care vrea să devină primar

Mai mult, fostul Războinic de la Exatlon știe exact ce dorește să facă în orașul în care candidează ca primar.

”Dacă ai un vis, crede în el, muncește și fă-l să devină realitate! Nu te uita în stânga, nu te uita în dreapta, nu asculta negativitățile din jurul tău ci concentrează-te la ceea ce ai tu și nu au ei. Teama de eșec și curajul de a merge mai departe. Combină-le mereu și învață din ele. Am început ca și sportiv, mi-am pus în valoare expertiza administrativă acumulată odată cu studiile din facultate și experiența la locul de muncă din cadrul UBB Cluj-Napoca și am demonstrat că pot face la nivel înalt ceea ce îmi place. Am îmbinat administrația cu sportul și am ajuns să dețin ca și tânăr antreprenor propriul business, am oferit locuri de muncă, iar astăzi cei din echipa mea sunt multumiți că vin la lucru din plăcere”, a mai spus Ovidiu Jimboreanu.

„În urmă cu şapte ani, când am intrat prima dată într-o sală de antrenament de arte marţiale mixte, Mariş era deja un fel de vedetă acolo. O bună bucată de vreme am fost un fel de sac de box pentru el, pentru că eram pe înălţimea, pe greutatea lui şi îşi făcea antrenamentele cu mine. După care a urmat o perioadă de un an şi jumătate în care am fost ca fraţii. Au fost competiţii în care mergeam săraci, mergeam o mie de kilometri să luptăm la o competiţie de două ore… Încet, încet drumurile noastre s-au separat pentru că au fost unele neînţelegeri din punct de vedere managerial între antrenorii noştri. Fiecare a ales să o ia pe drumul său, cu managerul său şi astăzi am ajuns separaţi, dar sportul ne uneşte pentru că de multe ori ne întâlnim la competiţii. De Revelion am luat o pauză de o zi şi Mariş Cirprin a venit şi el acolo cu un prieten şi a observat că aş fi mai favorizat. Ironic fiind, a spus că dacă el nu se mai antrenează trei ani de zile şi eu o să mă antrenez încontinuu, tot nu o să reuşesc să-l bat.

Nu am zis nimic, nu mi-a căzut bine, m-am antrenat şi în mai puţin de un an jumae am reuşit să-i demonstrez că, cel puţin pe partea de contact la sol, lucrurile s-au schimbat semnificativ. Iniţial îl chemam eu pe el la antrenamente şi lucrurile au luat o întorsătură pentru că el încerca să mă sune să ne antrenăm”, a povestit, în urmă cu un an, Ovidiu Jimborean.