Fosta sportivă parcă a descoperit elixirul tinereții. Are 70 de ani, dar pare de 25

de: Marian Cărăvan
10 05. 2020

Este în categoria septuagenarelor, dar din fotografii nu reiese nici pe departe acest lucru. A practicat un sport spectaculos în tinerețe și a fost la un pas de a fi selecționată în echipa olimpică a țării. La șapte decenii de viață, fosta sportivă atrage atenția internauților cu aparițiile sale în mediul online.

Fosta sportivă parcă a descoperit elixirul tinereții. Are 70 de ani, dar pare de 25

Vera Wang se apropie de 71 de ani, fiind născută pe 27 iunie 1949, însă nimeni nu ar ghici vârsta exactă dacă i-ar privi pozele pe care fosta sportivă le postează pe rețelele de socializare. Practic, i-a înnebunit pe internauți cu aparițiile sale în mediul online, iar reacțiile acestora nu au întârziat să apară. A practicat patinajul în tinerețe, iar după aceea a intrat în lumea modei, multe vedete ajungând să poarte creațiile sale. Vera Wang debordează de tinerețe și ne arată că vârsta reprezintă doar niște cifre.

„Vera, arăţi de parcă ai avea 40 de ani. Ne spui, te rog, care e secretul tău?”, „Arată de parcă ar avea 30 de ani sau mai puţin, jur!”, „Cum se face că ai 70 de ani? Nu pricep!”, „Ai făcut ca vârsta de 70 de ani să arate perfect. Sper să arăt şi eu la fel peste 30 de ani”, „O minunată doamnă”, „O regină”, „Nu cred nicio secundă că ai 70 de ani! Eşti minunată”, „Cum ai 70, Vera? Arăţi de 25”, au fost doar câteva dintre comentariile fanilor la postarea de pe pagina de Twitter a creatoarei de modă.

De la patinajul artistic la industria modei

Vera Wang s-a făcut cunoscută mai întâi în lumea sportului. Avea doar 8 ani când a început să practice patinajul artistic, cu speranța că într-o zi va ajunge un star mondial. S-a antrenat în timpul liceului pentru proba de perechi alături de James Stuart, iar în 1968 a participat la campionatele naţionale de patinaj artistic din SUA.

Din păcate pentru ea, a ratat însă şansa de a intra în echipa olimpică a Statelor Unite, iar atunci s-a decis să intre în industria modei. Ulterior, Vera Wang a devenit o celebră creatoare de modă. De asemenea, fosta patinatoare şi-a jucat propriul rol în mai multe producţii de televiziune.

Wang a creat rochii de nuntă pentru persoane publice precum Chelsea Clinton, Karenna Gore, Ivanka Trump, Campbell Brown, Alicia Keys, Mariah Carey, Victoria Beckham, Sarah Michelle Gellar, Avril Lavigne, Hilary Duff, Khloe Kardashian și Kim Kardashian. Ținuta de seară a lui Wang a fost purtată și de Michelle Obama, soția fostului președinte american Barack Obama.