Prima iubită a lui Jador a reacționat, după ce a aflat cum cântărețul de manele a cerut-o în căsătorie pe Oana Ciocan chiar în fața camerelor de filmat de la Survivor All Stars. Simina de la Puterea Dragostei nu pare încrezătoare în deciziile fostului concurent. „Cu toate voia copii”.
Jador și-a șocat colegii de la Survivor All Stars, precum și fanii care îl urmăreau în Republica Dominicană din fața ecranelor TV în momentul în care și-a cerut iubita de soție. Nu a ținut cont de nimic! A ignorat sentimentele de emoție, și-a luat inima în dinți și i-a cerut Oanei Ciocan să-i fie nevastă.
Tânăra, care abia pășise în Republica Dominicană, a acceptat pe loc cererea cântărețului de manele. Jador a cerut-o pe Oana Ciocan de soție chiar înainte de a părăsi jungla dominicană, acolo unde au loc filmările pentru reality-show-ul difuzat pe micile ecrane de Pro TV.
După evenimentul deosebit, multe zvonuri au apărut în spațiul public privind situația emoțională a cântărețului de manele. Unii au susținut că Jador nu este deloc stabil din punct de vedere sentimental, el declarându-le fostelor sale iubite aceleași lucruri pe care i le-a spus Oanei Ciocan în junglă.
Dacă Jador i-a spus tinerei sale iubite că vrea copii cu ea, ei bine… gurile rece spun că aceleași dorințe le-ar fi avut și cu celelalte reprezentante ale sexului frumos care au făcut, la un moment dat, parte din viața lui. Asta până când s-ar fi despărțit și toți fiorii iubirii au dispărut brusc.
Nimeni nu știe care este, de fapt, realitatea în afară de Jador. Totuși, prima iubită a cântărețului a dat pe față unele lucruri privindu-l pe acesta. Simina de la Puterea Dragostei a sugerat, în cea mai recentă intervenție pentru presa românească, faptul că nu are încredere în deciziile lui Jador.
Oana Ciocan ar fi o fată finuță, potrivit Siminei de la Puterea Dragostei. Prima iubită a lui Jador a explicat că artistului îi place acest gen de femeie. Totuși, ea și-a exprimat speranța ca fostul concurent de la Survivor All Stars să nu acționeze vis-a-vis de ea la fel cum a făcut cu celelalte.
„A cerut-o de soție? Știu că spun că se căsătoresc, dar ce părere să am eu? Eu nu am văzut-o în realitate, dar am înțeles că e o fată finuță. Eu știu că lui genul acesta de femeie îi place. Îi transmit casă de piatră și să nu fie cu asta ca și cu celelalte.
Eu știu că, în ultimul timp, pe toate iubitele lui voia să le ia de neveste și să facă copii cu ele. Și s-a sfârșit cu despărțire și cu… Cum face el!”, a declarat Simina, pentru Viva.ro.